AcasăStiri AlbaTeiuș – Un tânăr beat și fără permis de conducere a intrat...

Teiuș – Un tânăr beat și fără permis de conducere a intrat cu mașina într-un gard

Date:

La data
de 31 octombrie 2019, în jurul orei 22.40, polițiștii din Teiuș
au intervenit pentru soluționarea unui incident rutier produs pe
strada Parcul Mihai Viteazul din Teiuș.

Un
tânăr de 24 de ani, din Teiuș, în timp ce conducea un autoturism,
a pierdut controlul asupra acestuia și a intrat în coliziune cu
gardul unui imobil.

În
urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat
valoarea de 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care
a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în
vederea stabilirii alcoolemiei.

Totodată,
în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că
tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de
autovehicule.

Față
de acesta, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii
infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului și conducere
fără permis.

Post-ul Teiuș – Un tânăr beat și fără permis de conducere a intrat cu mașina într-un gard apare prima dată în Stiri din alba Ziarul Apulum.

Source: Stiri Alba

spot_img

Stiri Alba

Rezultatele săptămânii 20.03.-24.03.2023 pentru inspectorii ITM Alba

Prin Programul cadru de acţiuni al I.T.M. Alba pentru...

Stiri Brașov

Stiri Harghita

Evenimete

Stirile HITFM