Tânăr din Câmpeni reținut de polițiști pentru fapte de înșelăciune

La data de 28 mai 2020, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Orașului Câmpeni au luat măsura reținerii, pentru o perioadă de 24 de ore, față de un tânăr de 29 de ani, din Câmpeni, care este cercetat pentru înșelăciune, fapte prin care a cauzat unui număr de 6 persoane un prejudiciu de peste 21.000 de lei.

În sarcina acestuia s-a reținut faptul că, în perioada 2019 – 2020, ar fi determinat victimele să-i dea diverse sume de bani în schimbul promisiunilor de le închiria spații turistice, a-i înscrie la școli de șoferi sau a intermedia achiziționarea unor bunuri la prețuri avantajoase.

În cursul zilei de ieri, 28 mai, polițiștii au efectuat o percheziție la domiciliul tânărului, de unde au ridicat mijloace de probă, care urmează să fie folosite în cadrul anchetei penale.

Urmează ca azi, 29 mai, persoana reținută să fie prezentată în fața magistraților din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpeni, pentru dispunerea măsurilor legale.

Post-ul Tânăr din Câmpeni reținut de polițiști pentru fapte de înșelăciune apare prima dată în Stiri din alba Ziarul Apulum.

Source: Stiri Alba

Stirile Hit FM