Suspendarea activităţii de judecată la Tribunalul Alba

Prin Hotărârea Nr. 10/2023 a Adunării generale a judecătorilor din cadrul Tribunalului Alba întrunită la data de 14.12.2023, s-a hotărât suspendarea activităţii de judecată, începând cu data de 14 decembrie 2023, pe termen nedeterminat, respectiv amânarea cauzelor aflate pe rolul Tribunalului Alba cu excepţia celor urgente.

Pe perioada desfăşurării protestului judecătorii din cadrul Tribunalului Alba nu vor participa în cadrul Birourilor Electorale la alegerile ce se vor desfăşura în cursul anului 2024.

În cadrul Adunări Generale a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Alba judecătorii au hotărât aderarea la scrisoarea deschisă a preşedinţilor Curţilor de Apel şi susţinerea punctului de vedere exprimat de către Consiliului Superior al Magistraturii în data de 14.12.2023.

La adoptarea acestei hotărâri s-a avut în vedere proiectul Ordonanţei privind unele măsuri fiscal bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pusă în dezbatere pe site-ul Ministerului Finanţelor în data de 13 decembrie 2023.

Amânarea plăţii creanţelor recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive pentru o perioadă foarte îndelungată, prin voinţa unilaterală a debitorului, la care se adaugă şi neacordarea dobânzilor legale şi a actualizării integrale, afectează grav autoritatea de lucru judecat şi reprezintă o imixtiune nepermisă a puterii executive în dreptul de proprietate al creditorului.

În concret, potrivit propunerii de reglementare, se poate ajunge la executarea integrală a creanţei într-un termen de până la 12 ani (5 ani eşalonarea iniţială la care se adaugă cei 7 ani prevăzuţi de art. VIII din proiect), ceea ce conduce la o durată excesivă de executare a obligaţiei ce revine statului român de aducere la îndeplinire a dispoziţiilor titlurilor executorii.

S-a constatat astfel, necesitatea unei intervenţii ferme care să determine autoritatea executivă să reevalueze un astfel de demers, astfel încât principiile fundamentale ale funcţionării statului de drept să fie respectate.

Activitatea de judecată urmează a fi reluată prin hotărâre a Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Tribunalului Alba, la momentul adoptării unei soluţii rezonabile faţă de problemele semnalate.

Comunicat Tribunalul Alba, 14 decembrie 2023

The post Suspendarea activităţii de judecată la Tribunalul Alba appeared first on albapesurse.

Stirile Hit FM