Șureanu – A fost lansat volumul ”Pași Liberi. Ghidul Schiorului”

Sâmbătă, 2 martie, la cabana „Pași Liberi” din Munții Șureanu, județul Alba, a fost lansat primul ghid turistic de iarnă despre Șureanu. Este vorba despre volumul ”Pași Liberi. Ghidul Schiorului”, la Șureanu, semnat de Florian-Rareș Tileagă și finanțat în întregime de către SC SKI ȘURIANU SRL, care conduce Domeniul Schiabil Șureanu.

Evenimentul
a fost semnificativ din mai multe puncte de vedere – în primul
rând, pentru că ghidul despre care vorbim e un produs unic în
România. Nu s-a mai scris, până acum, un ghid despre Șureanu,
care să fie totodată o prezentare a zonei și a Domeniului Schiabil
Șureanu; un îndrumător pentru turiștii care vor să cunoască
schiul; un tutorial de înțelegere a echipamentului de schi; un
sprijin moral pentru schiorii care întâmpină blocaje psihologice;
o confesiune a autorului, care de altfel este monitor schi; un
pamflet la adresa moravurilor din schi și o ilustrare sintetică a
Munților Șureanu, ca ofertă de produse turistice pe timp de
iarnă-vară. De fapt, ghidul este unic prin aceea că este sintetic:
fiind în același timp un ghid de psihologie a schiorului, este și
un ghid de drumeții. Și, fiind în același timp un ghid de
drumeții, este la fel de mult un ghid de produse turistice (schi,
airsoft, mountain-biking, off-roading, etc.). Pe scurt, ghidul este
esențial, pentru bunul mers al turismului în Munții Șureanu.

Având
144 pagini color, un format ușor de mânuit (16 cm x 16 cm), o
hârtie lucioasă care atrage atenția prin contrast fotografic
intens, un layout
viu, intuitiv, în care predomină imaginea, și având, mai ales, un
stil scriitoricesc prietenos, care îmbină argumentul tehnic cu
umorul, volumul se citește ușor. De fapt, se citește cu zâmbetul
pe buze, ba chiar în hohote în râs. De la paginile serioase,
concrete, care descriu starea drumului sau pârtiile de schi, la
paginile de pamflet care arată cu degetul înspre excesele de pe
pârtii, ghidul este 100% onest. Citindu-l, nu poți spune că nu ai
știut despre realitățile din Șureanu, așa cum sunt ele. Nici nu
avea cum să nu fie onest; fiind mai mult o confesiune a autorului,
despre propriile pățanii petrecute pe pârtii, ghidul este în mod
inevitabil franc.

În
al doilea rând, evenimentul lansării ghidului a fost semnificativ
pentru că a avut loc în cabana „Pași Liberi”, finalizată de
curând. De fapt, lansarea ghidului a coincis cu lansarea, pe piața
turistică, a cabanei „Pași Liberi”, care în scurt timp va fi
deschisă turiștilor. Cabana este specială, prin stilul
arhitectural ingenios care îmbină rusticul cu eleganța vintage.

În
al treilea rând, evenimentul a fost important pentru că a reunit
proprietari de pensiuni și cabane din întreaga zonă a Munților
Șureanu. Dornici să primească ghidul și să îl distribuie, mai
departe, în unitățile lor de cazare, aceștia au venit în număr
mare, la eveniment. Pe această cale, le mulțumim tuturor pentru
susținere.

Volumul Pași Liberi. Ghidul schiorului este realizat în regim propriu de către autor, este un produs marca „Pași Liberi” și va putea fi comandat online, pe pagina de Facebook „Pași Liberi”. Prețul volumului este de 30 lei.

Post-ul Șureanu – A fost lansat volumul ”Pași Liberi. Ghidul Schiorului” apare prima dată în Ziarul Apulum.

Source: Stiri Alba

Stirile Hit FM