spot_img
spot_img
spot_img

Starea pârtiilor din județul Alba între 29 și 31 martie 2019
S

  • Domeniul Schiabil Şureanu


Pârtii existente: 10 (A_1; A_2; A_3; C_1; C_2; C_3; C_4; S_1; S_2;
S_3)


Pârtii funcționale: 4 (C_1; C_2; C_3; C_4)


Lungime totală a pârtiilor și racordurilor existente: 18 km


Instalații de transport pe cablu: 3 (2 teleschiuri, 1 telescaun)


Altitudine maximă: 2.010 m


Tunuri de zăpadă: nu


Webcam: https://schi-sureanu.ro/#


Nocturnă: nu


Pârtii pentru sănii: da


Semnal mobil: Vodafone (integral), Telekom (parțial), Digi Mobil
(parțial), Orange (slab)

Evaluare
generală: weekend-ul 29-31 martie 2019 va fi ultimul din acest sezon
de schi, pentru Domeniul Schiabil Șureanu. Vremea se anunță
excelentă, iar pârtiile, pregătite pentru un ultim val de turiști,
care vor încheia acest sezon ultra-încărcat de zăpadă. Din
păcate, drumul rămâne la fel de problematic, însă poate fi
abordat de către orice tip de mașină. Vă așteptăm, așadar, la
Șureanu, pentru o ultimă zvâcnire de sezon! Pentru detalii
suplimentare, intrați pe www.schi-sureanu.ro

Acces
unic spre pârtii: Sebeș – Șugag – lacul Oașa (DN 67 C),
apoi la dreapta spre – mănăstirea Oașa – Luncile Prigoanei –
Poarta Raiului – Domeniul Schiabil Șureanu (DJ 704). Distanță
față de Sebeș: 82 km, care pot fi parcurși în aproximativ 2 h
(fără popasuri).

Starea
drumului între Sebeș și lacul Oașa (62 km): drumul este
asfaltat, fiind accesibil pentru orice tip de mașină. Între
barajul Tău și barajul Oașa există din ce în ce mai multe
porțiuni cu gropi în asfalt, așadar încercați să circulați cu
viteză reduză.

Starea
drumului forestier lacul Oașa – Domeniul Schiabil Șureanu (18
km): drumul se prezintă, în continuare, la fel de rău, cu
mult noroi, foarte multe gropi, șleauri, bălți și porțiuni cu
gheață în curs de topire. Cu toate acestea, este practicabil –
în condiții de prudență și calm rutier – de către orice tip
de mașină. Lanțurile nu mai sunt necesare.

Pârtii
și instalații de cablu: în acest ultim weekend de sezon, vor
funcționa doar pârtiile din zona teleschiului „Curmătură”,
adică C_1, C_2, C_3 și C_4. Celelalte vor fi închise. Calitatea
zăpezii este cea firească, pentru acest final de martie: omăt
moale, în curs de topire, greu manevrabil, dar încă schiabil. Cu
alte cuvinte, vă puteți bucura de schi chiar și acum, pe acest tip
de zăpadă. Așadar, se poate schia, la Șureanu, în condiții
acceptabile.

Meteo
și vizibilitate pe pârtii: prognoza oferită
de https://freemeteo.ro/vremea/surean/7-zile/meteograma/?gid=665722&language=romanian&country=romania
anunță vreme foarte bună pentru acest ultim weekend de sezon,
29-31 martie 2019. Vom avea cer senin, soare intens și vânt slab.
Temperaturile se vor încadra între -3 și 7 grade Celsius.
Vizibilitatea nu va fi afectată. Vremea, pe zile, va fi astfel:


vineri, 29 martie: vânt slab, cer senin


sâmbătă, 30 martie: vânt slab, cer senin


Duminică, 31 martie: vânt slab, cer senin

Servicii
turistice: școală de schi pe pârtii (0762 501 913); centru de
închirieri schiuri și plăci în Poarta Raiului (0762 501 913);
restaurante la baza pârtiilor și pe domeniul schiabil; punct
Salvamont, SMURD și Jandarmerie Montană, la baza pârtiilor.

  • Arieşeni


Pârtii existente: 2 (Vârtop 1 și Vârtop 2)


Pârtii funcționale: 2


Lungime totală a pârtiilor existentes: 2 km


Instalații de transport pe cablu: 2 (2 teleschiuri)


Altitudine maximă: 1.400 m


Tunuri de zăpadă: da


Webcam: http://www.arieseni.info/camera-web-vartop.html


Nocturnă: da


Pârtii pentru sănii: da


Semnal mobil: toate rețelele

Evaluare
generală: la Arieșeni, sezonul continuă în pofida primăverii.
Zăpada pârtiilor este, în mod firesc, din ce în ce mai greoaie,
dar rămâne perfect schiabilă. Este, până la urmă, final de
martie, așadar încălzirea aerului și-a spus cuvântul.

Acces:
Alba Iulia – Abrud – Câmpeni (DN 74 A) – Albac – Arieșeni
(DN 75). Distanță față de Alba Iulia: 120 km, care pot fi
parcurși în aproximativ 2 h 30 min.

Starea
drumului: este accesibil oricărui tip de autovehicul.

Pârtii,
strat de zăpadă și instalații de cablu: pârtiile de la Arieșeni
încă rezistă, în ciuda încălzirii de la început de primăvară.
Zăpada este în curs de topire, dar aceasta nu înseamnă că nu se
va mai putea schia. Omătul este, încă, din belșug, iar sezonul de
schi continuă, la Arieșeni, cât timp cât vor mai fi turiști
doritori să schieze.

Meteo
și vizibilitate pe pârtii: prognoza oferită de
http://freemeteo.ro/vremea/arieseni/7-zile/meteograma/?gid=686167&language=romanian&country=romania
anunță, pentru perioada 29-31 martie 2019, vreme excelentă pentru
schi. Va fi un weekend cu cer senin și mult soare, cu multă căldură
și vânt slab. Valorile termice se vor încadra între 0 și 13
grade Celsius. Vizibilitatea pe pârtii nu va fi afectată de
condițiile meteo. Iată, pe scurt, cum va fi vremea pe zile:


vineri, 29 martie: vânt slab, cer senin


sâmbătă, 30 martie: vânt slab, cer senin


Duminică, 31 martie: vânt slab, cer senin

Servicii:
asistenţă Salvamont la baza pârtiilor; școală de schi &
snowboard la baza pârtiilor; centre de închirieri schiuri &
plăci la baza pârtiilor; restaurante și unități de cazare la
baza pârtiilor și în stațiune.

sursa:

Florian-Rareș
Tileagă, monitor școala de schi „Pași Liberi”, Șureanu

Post-ul Starea pârtiilor din județul Alba între 29 și 31 martie 2019 apare prima dată în Ziarul Apulum.

Source: Stiri Alba

Stirile Hit FM