spot_img
spot_img
spot_img

Starea pârtiilor din județul Alba între 15 și 21 martie 2019
S

  • Domeniul Schiabil Şureanu


Pârtii existente: 10 (A_1; A_2; A_3; C_1; C_2; C_3; C_4; S_1; S_2;
S_3)


Pârtii funcționale: 10 (sau mai puține, în funcție de numărul
clienților și starea vremii)


Lungime totală a pârtiilor și racordurilor existente: 18 km


Instalații de transport pe cablu: 3 (2 teleschiuri, 1 telescaun)


Altitudine maximă: 2.010 m


Tunuri de zăpadă: nu


Webcam: http://schi-sureanu.ro/index.php/camere-live


Nocturnă: nu


Pârtii pentru sănii: da


Semnal mobil: Vodafone (integral), Telekom (parțial), Digi Mobil
(parțial), Orange (slab)

Evaluare
generală: la Șureanu, sezonul continuă, și asta pentru că luna
martie este din ce în ce mai albă. A nins și va mai ninge, plus că
va reveni în forță viscolul. Vor fi condiții de iarnă la Șureanu
și, contrar impresiei generale de la oraș, potrivit căreia s-ar fi
topit zăpada la munte, zăpada rezistă încă mult și bine. Mai
bine zis, în momentul de față, pârtiile sunt pur și simplu
perfecte pentru schi. Partea proastă este că drumul de la Oașa
până la pârtii devine din ce în ce mai problematic, fiind
acoperit cu gheață și șleauri adânci. Prudența și răbdarea
rutieră trebuie să fie cuvintele-cheie pe acest tronson. Dar, vă
asigurăm, pârtiile superbe care vă așteaptă la final merită tot
efortul. Pentru detalii suplimentare, intrați pe www.schi-sureanu.ro

Acces
unic spre pârtii: Sebeș – Șugag – lacul Oașa (DN 67 C),
apoi la dreapta spre – mănăstirea Oașa – Luncile Prigoanei –
Poarta Raiului – Domeniul Schiabil Șureanu (DJ 704). Distanță
față de Sebeș: 82 km, care pot fi parcurși în aproximativ 2 h
(fără popasuri).

Starea
drumului între Sebeș și lacul Oașa (62 km): drumul este
asfaltat, fiind accesibil pentru orice tip de mașină. Între
barajul Tău și barajul Oașa există multe porțiuni cu gropi în
asfalt, așadar încercați să circulați cu viteză reduză.

Starea
drumului forestier lacul Oașa – Domeniul Schiabil Șureanu (18
km): încălzirea aerului pe timpul zilei și răcirea lui
bruscă pe timpul nopții a generat, în ultimele zile, gheață pe
drum. Practic, mare parte din drumul de la Oașa la pârtii este
marcat de gheață, gropi și șleauri pe direcția de mers. Nu
recomandăm lanțurile, pentru că le veți strica pe suprafața dură
de gheață. Trebuie să circulați cu atenție și viteză mică,
pentru a nu derapa. O veste bună, în ce privește drumul, este că
va ninge, ceea ce înseamnă o posibilă acoperire cu zăpadă a
porțiunilor înghețate.

Pârtii
și instalații de cablu: pârtiile se prezintă remarcabil de bine
și se vor menține așa, având în vedere că va ninge în zilele
următoare. În timpul săptămânii doar pârtiile din zona
teleschiului „Curmătura” vor fi deschise. Celelalte pârtii (din
zona telescaunului și din zona teleschiului „Șureanu”) vor fi
deschise doar dacă numărul de turiști este suficient de mare
(minim 30 schiori). De asemenea, dacă va viscoli puternic,
telescaunul va fi oprit.

Meteo
și vizibilitate pe pârtii: prognoza oferită
de https://freemeteo.ro/vremea/surean/7-zile/meteograma/?gid=665722&language=romanian&country=romania
anunță, pentru perioada 15-21 martie 2019, vreme foarte instabilă,
cu ninsori, viscol, cer senin și cer înnorat. Va fi o nouă
perioadă a extremelor, ca și cea de până acum. Temperaturile se
vor încadra între -7 și 8 grade Celsius, iar vizibilitatea va fi
afectată de ninsoare și viscol. Vremea, pe zile, va fi astfel:


vineri, 15 martie: vânt slab, cer noros, șanse slabe de ninsoare


sâmbătă, 16 martie: vânt extrem de intens, cer noros, ninsoare


Duminică, 17 martie: vânt slab, cer senin


luni, 18 martie: vânt slab, cer parțial senin


marți, 19 martie: vânt slab, cer noros, ploaie, lapoviță și
ninsoare


miercuri, 20 martie: vânt slab, cer noros, ninsoare


joi, 21 martie: vânt slab, cer noros

Servicii
turistice: școală de schi pe pârtii (0762 501 913); centru de
închirieri schiuri și plăci în Poarta Raiului (0762 501 913);
restaurante la baza pârtiilor și pe domeniul schiabil; punct
Salvamont, SMURD și Jandarmerie Montană, la baza pârtiilor.

  • Arieşeni


Pârtii existente: 2 (Vârtop 1 și Vârtop 2)


Pârtii funcționale: 2


Lungime totală a pârtiilor existentes: 2 km


Instalații de transport pe cablu: 2 (2 teleschiuri)


Altitudine maximă: 1.400 m


Tunuri de zăpadă: da


Webcam: http://jurnalul.ro/webcam/arieseni-partia-vartop-1-466.html


Nocturnă: da


Pârtii pentru sănii: da


Semnal mobil: toate rețelele

Evaluare
generală: pârtiile de la Arieșeni se prezintă, în continuare, în
condiții extraordinar de bune, conform surselor pe care le avem în
zonă. Zăpada rezistă la fel de bine, în plină lună martie, iar
serviciile funcționează în parametri normali. Primăvara, așadar,
se lasă așteptată în Apuseni, acolo unde totul este, deocamdată,
alb. Turiști, haideți la Arieșeni!

Acces:
Alba Iulia – Abrud – Câmpeni (DN 74 A) – Albac – Arieșeni
(DN 75). Distanță față de Alba Iulia: 120 km, care pot fi
parcurși în aproximativ 2 h 30 min.

Starea
drumului: este accesibil oricărui tip de autovehicul.

Pârtii,
strat de zăpadă și instalații de cablu: în ciuda încălzirii
din ultimul timp, cele două pârtii de la Arieșeni au zăpadă
incredibil de multă și de bună. Se schiază în cele mai bune
condiții, iar sezonul va continua, cu siguranță, în plină
primăvară.

Meteo
și vizibilitate pe pârtii: prognoza oferită de
http://freemeteo.ro/vremea/arieseni/7-zile/meteograma/?gid=686167&language=romanian&country=romania
anunță, pentru perioada 15-21 martie 2019, vreme instabilă. Va
ninge și va viscoli, apoi va fi vreme liniștită cu cer senin,
urmată de posibile ploi. Valorile termice se vor încadra între -4
și 9 grade Celsius. Vizibilitatea pe pârtii nu va fi afectată de
condițiile meteo. Iată, pe scurt, cum va fi vremea pe zile:


vineri, 15 martie: vânt intens, cer noros, șanse slabe de ninsoare


sâmbătă, 16 martie: vânt extrem de intens, cer noros, ninsoare


Duminică, 17 martie: vânt puternic, cer noros


luni, 18 martie: vânt slab, cer senin


marți, 19 martie: vânt slab, cer noros, șanse de ploaie sau
lapoviță


miercuri, 20 martie: vânt slab, cer noros


joi, 21 martie: vânt slab, cer noros

Servicii:
asistenţă Salvamont la baza pârtiilor; școală de schi &
snowboard la baza pârtiilor; centre de închirieri schiuri &
plăci la baza pârtiilor; restaurante și unități de cazare la
baza pârtiilor și în stațiune.

sursa:

Florian-Rareș
Tileagă, monitor școala de schi „Pași Liberi”, Șureanu

Post-ul Starea pârtiilor din județul Alba între 15 și 21 martie 2019 apare prima dată în Ziarul Apulum.

Source: Stiri Alba

Stirile Hit FM