spot_img
spot_img
spot_img

Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia va primi 10 ventilatoare pulmonare mecanice
S

Miercuri, 23.09.2020, Ministerul Fondurilor Europene și Municipiul Alba Iulia au semnat contractul de finanțare pentru achiziția de echipamente pentru consolidarea capacității sistemului medical public din Alba Iulia pentru gestionarea situației de urgență cauzată de criza COVID-19.

Este vorba despre decontarea costurilor de achiziție a celor 10 ventilatoare pulmonare mecanice achiziționate de Primăria Alba Iulia și transferate în proprietatea Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia.

Valoarea contractului este de 1.105.073,87 lei și reprezintă întreaga valoare a achiziției ce va fi decontată din fonduri europene nerambursabile prin Programul Operațional Infrastructură Mare.

Utilizarea ventilatoarelor achiziționate de Primăria Alba Iulia se poate face inclusiv în zona de pediatrie, având un senzor de debit care permite administrarea de oxigen inclusiv copiilor.

Setările performante permit un sistem de ventilație complex, chiar și pentru apnee sau eliberarea căilor respiratorii, cu panou de control de asistență la presiune și circuit reutilizabil.

O caracteristică importantă este dată de mobilitatea aparatelor, acestea putând funcționa în regim staționar sau ca echipament mobil, fiind transportabile acolo unde este nevoie.

Fiecare aparat conține kit-uri cu flux crescut de oxigen și circuite de unică folosință și reutilizabile pentru pacientul copil sau adult.

Post-ul Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia va primi 10 ventilatoare pulmonare mecanice apare prima dată în Stiri din alba Ziarul Apulum.

Source: Stiri Alba

Stirile Hit FM