Simpozion național de martirologie la Alba Iulia

Anual, în memoria victimelor comunismului, Consiliul Județean Alba, Muzeul Național al Unirii Alba Iulia în colaborare cu Facultatea de Teologie Ortodoxă, Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia și Inspectoratul Școlar Județean Alba organizează Simpozionul Național de Martirologie.

Ajuns la a IX-a ediție, simpozionul de anul acesta, ce aduce laolaltă, într-o comuniune deopotrivă academică și memorială, istorici, teologi și cercetători consacrați, are ca temă: „Poeții și poezia detenției. Traduceri culturale ale suferinței în temnițele comuniste”.

Vineri, 17 martie, ora 13.00, va avea loc, la Mănăstirea „Râpa Robilor” Aiud, Întâlnirea tinerilor cu Simion Drăgoi, fost deținut politic, iar elevii din cadrul proiectului „Poezia – mărturie din temnița comunistă” vor susține un moment artistic.

Tot vineri, 17 martie, de la ora 18.00, va avea loc deschiderea lucrărilor simpozionului, iar sâmbătă, 18 martie, începând cu ora 9.00, vor continua sesiunile de comunicări, la care participă peste 20 de specialiști. Sesiunile de comunicări se vor desfășura în format on-line (Zoom) și vor putea fi urmărite pe pagina de facebook a Muzeului Național al Unirii Alba Iulia:

https://www.facebook.com/muzeulnationalaluniriialbaiulia

Stirile Hit FM