spot_img
spot_img
spot_img

Sebeș – Un bărbat a fost prins de două ori în aceeași seară de polițiștii rutieri conducând o mașină în stare de ebrietate
S

Marți, 14 mai, în jurul orei 21.30, polițiștii din Sebeș au fost solicitați să intervină la un eveniment rutier, soldat cu pagube materiale, ce s-a produs pe strada Mihail Kogălniceanu din municipiu.

Un bărbat de 39 de ani,
din Sebeș, în timp ce conducea un autoturism, a acroșat un
autoturism parcat.

Cu ocazia verificărilor
efectuate, polițiștii au stabilit că bărbatul vinovat de
producerea accidentului nu posadă permis de conducere pentru nicio
categorie de autovehicule, iar pentru că emana un puternic miros de
alcool, polițiștii i-au solicitat să se supună testării cu
aparatule etilotest.

Bărbatul a refuzat
testarea, dar a acceptat să fie condus la spital unde i-au fost
recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Pe numele său, polițiștii
au întocmit dosar penal, pentru conducere fără permis și
conducere sub influența alcoolului.

Câteva ore mai târziu,
polițiștii de ordine publică din Sebeș l-au depistat pe bărbat,
în timp ce conducea același autoturism, pe strada Mihail
Kogălniceanu din Sebeș.

De data aceasta a fost de
acord să fie testat cu aparatul etilotest, iar valoarea rezultată a
fost de 1,29 mg/l alcool pur în aerul expirat.

A fost condus la spital
unde i-au fost recoltate, din nou, mostre de sânge, în vederea
stabilirii alcoolemiei, iar polițiștii i-au întocmit un nou dosar
penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără
permis și conducere sub influența alcoolului.

Post-ul Sebeș – Un bărbat a fost prins de două ori în aceeași seară de polițiștii rutieri conducând o mașină în stare de ebrietate apare prima dată în Ziarul Apulum.

Source: Stiri Alba

Stirile Hit FM