Sebeș: Europarlamentarul Victor Negrescu și ministrul Adrian Câciu în vizită la Star Assembly

Europarlamentar Victor Negrescu, președinte PSD Alba: „Investițiile reprezintă un factor important în dezvoltarea economică a României și a județului Alba. Star Assembly, subsidiară a grupului german Daimler, s-a dezvoltat la Sebeș cu sprijinul direct al guvernelor PSD.

În urmă cu mai bine de zece ani, Star Assembly, divizia locală a Mercedes-Benz AG, a primit ajutoare de stat de zeci de milioane de euro pentru construcția unei unități de producție la Sebeș. Știu bine pentru că am fost acolo.

Am efectuat o vizită de lucru la unitatea de producție Daimler din Sebeș, împreună cu ministrul social-democrat al Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, cel care a semnat în calitatea sa de ministru al finanțelor acordarea ultimului ajutor de stat datorită căruia se construiește o nouă fabrică de componente pentru mașini electrice.

Premierul Marcel Ciolacu a discutat aceste aspecte și prezența companiilor germane în România cu cancelarul german Olaf Scholz cu ocazia întâlnirilor la care am participat direct și va căuta să sprijine în continuare dezvoltarea investițiilor din județ”.

PSD Alba

Citește și:

The post Sebeș: Europarlamentarul Victor Negrescu și ministrul Adrian Câciu în vizită la Star Assembly appeared first on albapesurse.

Stirile Hit FM