AcasăStiri AlbaRoșia Montană – Trei proprietari de locuințe, prinși că s-au racordat ilegal...

Roșia Montană – Trei proprietari de locuințe, prinși că s-au racordat ilegal la rețeaua de energie electrică

Date:

La data de 18 februarie, poliţiştii Postului de Poliție Roșia Montană împreună cu reprezentanți au societăţii de distribuție a energiei electrice au organizat o acțiune ce a avut ca scop prevenirea şi combaterea sustragerilor de energie electrică.

Cu
ocazia controalelor efectuate au fost identificate 3 locuinţe (două
în localitatea Dăroaia şi una în din Coasta Henţii) ale căror
proprietari le racordaseră la reţeaua de electricitate cu ajutorul
unor circuite artizanale care ocoleau echipamentele de măsurare.

De
asemenea, la domiciliul unui alt bărbat din Dăroaia s-a constatat
deteriorarea instalației electrice, cel mai probabil, în scopul
sustragerii de energie electrică.

Faţă
de proprietarii locuinţelor, cercetările sunt continuate sub
aspectul săvârşirii infracțiunilor de “executarea sau folosirea
de instalații clandestine în scopul racordării directe la rețea
sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare”, faptă prevăzută
și pedepsită de art. 92 din Legea nr. 123/2012 privind energia
electrică şi gazele naturale şi „furt” faptă prevăzută şi
pedepsită de art. 228 din Codul Penal respectiv „deteriorare,
modificare fără drept sau blocarea funcționării echipamentelor de
măsurare a energiei electrice ori modificarea fără drept a
componentelor instalațiilor energetice” şi tentativă la
infracţiunea de furt.

Post-ul Roșia Montană – Trei proprietari de locuințe, prinși că s-au racordat ilegal la rețeaua de energie electrică apare prima dată în Ziarul Apulum.

Source: Stiri Alba

spot_img

Stiri Alba

Stiri Brașov

Filme în avanpremieră națională la Dracula Film Festival

Între 12 – 16 octombrie, la Brașov are loc...

Stiri Harghita

Evenimete

Filme în avanpremieră națională la Dracula Film Festival

Între 12 – 16 octombrie, la Brașov are loc...

Stirile HITFM

spot_img