spot_img
spot_img
spot_img

Reținut pentru că s-ar fi folosit de o diplomă falsă
R

Polițiștii din Alba
l-au reținut pe un bărbat care este cercetat pentru săvârșirea
infracțiunilor de înșelăciune, fals material în înscrisuri
oficiale și uz de fals. Acesta s-ar fi folosit de o diplomă de
bacalaureat falsă, pentru a se angaja la o instituție care
furnizează servicii medicale. La percheziții au fost găsite
documentele false.

La data de 11 septembrie
2019, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității
Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, sub
coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă
Judecătoria Alba Iulia, au luat măsura reținerii, pentru o
perioadă de 24 de ore, față de un bărbat de 46 de ani, din Alba
Iulia, care, este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de
înșelăciune, fals material în înscrisuri oficiale și uz de
fals.

În sarcina acestuia s-a
reținut faptul că, în decembrie 2015, s-a înscris la un concurs
pentru a ocupa un post de șofer pe o autospecială sanitară și
s-ar fi folosit de o diplomă de bacalaureat falsă.

Pentru stabilirea
activității infracționale a bărbatului, polițiștii au efectuat
percheziții la domiciliul bărbatului, la sediul instituției unde
este angajat precum și la sediul unui agent economic al cărui
reprezentant este.

Cu ocazia perchezițiilor
au fost găsite diploma de bacalaureat falsă precum și foaia
matricolă aferentă acesteia, întocmită tot în fals.

În cursul zilei de azi,
12 septembrie, reținutul va fi prezentat în fața procurorilor din
cadrul Parchetului de pe Lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru
dispunerea măsurilor legale.

Post-ul Reținut pentru că s-ar fi folosit de o diplomă falsă apare prima dată în Ziarul Apulum.

Source: Stiri Alba

Stirile Hit FM