spot_img
spot_img
spot_img

Reguli de prevenire a incendiilor la utilizarea lumânărilor sau candelelor
R

Cu câteva zile înainte de sărbătorile pascale, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Unirea” al județului Alba face o serie de recomandări pentru cetățenii care vor folosi lumânări sau candele, menite să prevină incendiile care pot apărea în această perioadă.

RECOMANDĂRI ISU ALBA

  • În
    gospodăriile cetățenești se produc şi incendii datorită
    utilizării necorespunzătoare a lumânărilor și a candelelor.
    Flacăra acestora este mică, dar aceasta nu înseamnă că nu
    trebuie tratată cu seriozitate.

  • Asiguraţi-vă
    că lumânarea sau candela stă vertical şi că este fixată
    într-un suport special destinat, astfel încât să nu cadă sau,
    în cazul lumânărilor, să lase să cadă picături de ceară
    fierbinte.

  • Nu
    lăsaţi lumânările sau candelele aprinse dacă trebuie să
    părăsiţi încăperea. Cel mai bine este să le stingeţi pentru a
    evita producerea unui incendiu în lipsa dumneavoastră.
  • Amplasaţi
    întotdeauna lumânările sau candelele pe o suprafaţă netedă
    rezistentă la căldură. Vasele metalice în care sunt fixate
    lumânările sau candelele pot topi suprafeţele din material
    plastic pe care sunt aşezate.

  • Nu
    vă aplecaţi asupra lumânărilor sau candelelor – s-ar putea să
    vă ia foc părul sau hainele.
  • Nu
    amplasaţi lumânările sau candelele aprinse foarte aproape de tot
    ceea ce se poate aprinde uşor (mobilier, perdele, ziare).
  • Aveţi
    grijă să nu amplasaţi lumânările sau candelele aprinse în
    locuri unde pot ajunge copiii şi animalele, pentru a nu le răsturna
    şi provoca incendii.
  • Stingeţi
    întotdeauna lumânările sau candelele, înainte de a le muta.
  • Utilizarea
    unui dispozitiv de stins lumânări este o variantă mai sigură
    decât suflatul asupra lor, această modalitate din urmă putând
    duce uneori la împrăştierea de ceară topită şi scântei.

Post-ul Reguli de prevenire a incendiilor la utilizarea lumânărilor sau candelelor apare prima dată în Ziarul Apulum.

Source: Stiri Alba

Stirile Hit FM