spot_img
spot_img
spot_img

PSD Alba:”Doar 4 kilometri de drumuri județene au fost asfaltați în 2019″
P

COMUNICAT DE PRESĂ

Dezvoltarea și modernizarea infrastructurii rutiere ar trebui să fie,
negreșit, în top trei obiective ale Consiliului Județean, care are în grijă
drumurile județene la fel cum Ministerul Transporturilor este responsabil
de drumurile naționale și autostrăzi.

Dacă, spre pildă, într-un an, ar fi fost inaugurați doar 4 kilometri de
autostradă, s-ar fi cerut demisii în lanț, iar astfel de știri ar fi ținut
zile în șir prima pagină a ziarelor. Care ar trebui să fie reacția opiniei
publice dacă, într-un an, drumurile județene beneficiază de doar 4
kilometri de asfalt, lăsăm cititorii să conchidă după citirea acestui
material.

Ca de obicei, pe ordinea de zi a primei ședințe ordinare din an se află
proiectul de hotărâre privind aprobarea stării de viabilitate a drumurilor
județene din Alba, administrate de Consiliul Județean, în acest caz, la
data de 31 decembrie 2019. Aflăm, bunăoară, că la final de 2018 aveam
650,116 km de drumuri cu îmbrăcăminte modernă (asfaltică și/sau beton), iar
acum avem 654,330 de astfel de tronsoane. În schimb, lungimea drumurilor
pietruite și de pământ a scăzut – doar sensibil – ceea ce este un lucru
firesc, având în vedere bugetul generos al unei instituții precum consiliul
județean.

De menționat este și că, față de 2018, lungimea reţelei de drumuri
administrate de Consiliul Judeţean Alba a scăzut ca urmare a
clasării/declasării unor tronsoane de drumuri, a diminuării lungimii
tronsoanelor de drumuri județene sau a predării temporare în administrarea
unor consilii locale.

În acest context, trebuie menționat că este memorabilă, dar inexplicabilă,
o declarație din urmă cu câteva luni a domnului președinte Ion Dumitrel –
”Dacă nu ne lua guvernul banii, drumurile județene erau absolut toate
asfaltate deja” – și în lumina căreia suntem îndreptățiți să credem că în
următoarele șase luni, până la alegerile locale din acest an, jumătate
dintre drumurile pietruite și de pământ vor fi asfaltate. În caz contrar,
așteptăm de la domnia sa să spună, din nou, că guvernul – de această dată
din aceeași tabără politică – i-a luat banii de drumuri sau că a uzat pe
acest subiect, de declarații politice, lipsite de temei.

Nota pe subiectul investițiilor în infrastructură, din punctul nostru de
vedere, se regăsește în acest text, dar cei mai îndreptățiți să o acorde
sunt cetățenii județului Alba care zi de zi circulă pe drumurile județene.

În ceea ce ne privește, ca partid de opoziție, nu ne rămâne decât să
susținem toate proiectele de hotărâre ale Consiliului Județean Alba care
vizează modernizarea și dezvoltarea rețelei de drumuri și vom solicita, cu
mai multă insistență, administrarea corectă a resurselor financiare și
deopotrivă prioritizarea investițiilor în acest sens.

Cu stimă,
Consilierii județeni ai PSD Alba

Post-ul PSD Alba:”Doar 4 kilometri de drumuri județene au fost asfaltați în 2019″ apare prima dată în Stiri din alba Ziarul Apulum.

Source: Stiri Alba

Stirile Hit FM