PSD Alba: ”Partidul lui Ponta, ”decimat” în Alba: Peste 300 de membri ai PRO România s-au înscris în PSD”

COMUNICAT DE PRESĂ

”PSD a fost și va rămâne singura opțiune viabilă pentru susținătorii democrației sociale, pentru cei care sunt, așa cum se spune, ”de stânga”, în ciuda piedicilor care ne-au fost puse, voinței unora de a ne desființa și a ”părerologilor” care nu fac altceva decât să bată toba, însă la final nu se vor alege nici cu praful de pe ea.

Înspre
PSD vin mulți oameni, cu sau fără experiență politică, ce nu se
mai regăsesc în alte partide, pentru că observă că noi am rămas
fideli crezului nostru, acela de a fi aproape de toți și de a
reduce distanțele sociale dintre oameni, de a oferi o viață mai
bună tuturor, de a aduce beneficii reale, palpabile, care corespund
nevoilor.

Așa
se face că peste 300 de membri, inclusiv coordonatori locali, ai PRO
România, partid cu parlamentari care au trădat interesele celor
care i-au votat, s-au înscris în PSD, cea mai mare formațiune
politică din România, care crede într-un prezent mai bun, pe care,
cât timp a fost la guvernare, l-a asigurat. De altfel, toate
partidele de centru-stânga, nou înființate, s-au dus, așa cum au
venit, lăsând doar speranțe și iluzii.

”PRO
România s-a dorit a fi o alternativă de stânga , dar este doar un
partid fără doctrină , speculant, intrigant și doar anti PSD”,
a spus Lazăr Sebastian, fost coordonator PRO România în Alba
Iulia.

În
PSD s-au înscris peste 90 de membri ai PRO România din Sebeș,
peste 25 de membri din Alba Iulia, peste 25 de membri din Cîmpeni,
peste 20 de membri din Roșia Montană , peste 20 de membri din Blaj,
peste 25 de membri din Abrud, peste 15 membri din Mogoș , dar și
alți membri din alte localități ale județului Alba.

Oamenii se conving de acest PRO România, compus din parlamentari
aleși de pe listele PSD, care au făcut ca un partid cu 20% în
alegeri să vină la Putere, iar unul cu peste 40% să treacă în
Opoziție. Oamenii îi vor ”mulțumi” lui Victor Ponta mai ales
după măsurile dezastruoase pe care PNL le va lua, chiar în
contextul unei situații economice stabile. Indiferent cât se vor
dezice de Coaliția Austerității Tăriceanu și Ponta sunt cel
puțin complici, dacă nu părtași, la formarea acesteia.

Partidul Social Democrat a câștigat alegerile pentru că a făcut politica celor mulți, pentru oamenii care muncesc zilnic, pentru reușita în business a tinerilor și deopotrivă pentru bunăstarea vârstnicilor. Facem politica celor care lucrează în marile companii, dar și a celor care muncesc în școli sau spitale, pe care le-am renovat și în care am investit, a acelora care au un program de așa natură încât nu au liber nici sâmbăta sau duminica, iar de Paști și Crăciun spun la serviciu ”Bună dimineața”. În ciuda greșelilor inerente care se produc, noi tot timpul am acționat cu bună credință, iar românii au resimțit, cât am fost la Putere, în propriile buzunare.”

Birou
de presă PSD ALBA

Post-ul PSD Alba: ”Partidul lui Ponta, ”decimat” în Alba: Peste 300 de membri ai PRO România s-au înscris în PSD” apare prima dată în Stiri din alba Ziarul Apulum.

Source: Stiri Alba

Stirile Hit FM