PSD Alba: ”Banii județului trebuie administrați corect și responsabil, iar accesarea fondurilor europene este obligatorie”

COMUNICAT DE PRESĂ

”Solicităm administrarea corectă, responsabilă și echilibrată a banilor județului Alba astfel încât de investițiile realizate să se bucure în egală măsură conjudețenii noștri, indiferent de localitatea în care domiciliază. De asemenea, accesarea fondurilor europene sau depunerea de proiecte pentru obținerea banilor guvernamentali de către unitățile administrativ teritoriale și consiliul județean este obligatorie, nu opțională, dacă vrem o dezvoltare sustenabilă, conform așteptărilor cetățenilor.

Pentru
corecta administrare a fondurilor județului Alba, am fost nevoiți
să respingem un proiect de hotărâre al Consiliului Județean Alba
care urmărea realizarea în comun, cu Primăria municipiului Aiud,
obiectivul de investiții ”Centrul multicultural Liviu Rebreanu
Aiud”, în condițiile în care niciuna dintre instituțiile
menționate nu a încercat accesarea de fonduri europene sau
depunerea de proiecte guvernamentale pentru realizarea acestuia.
Astfel de obiective sunt eligibile pentru finanțare cu bani europeni
sau fonduri guvernamentale, spre exemplu prin Programul Național de
Dezvoltare Locală (PNDL) sau prin Compania Națională de Investiții
(CNI). Considerăm că aiudenii merită și au nevoie de un centru
cultural multifuncțional, însă am așteptat să existe cel puțin
un proiect depus, în acest sens, pentru atragerea altor fonduri. A
lua jumătate din fondurile necesare din ”pușculița” județului
este, într-adevăr, simplu, dar nu și benefic, mai ales pe termen
lung. Mai mult decât atât, prin astfel de proiecte în comun se
creează un precedent periculos. Care va fi conduita noastră, în
calitate de consilieri județeni, dacă, spre pildă, mâine ar veni
altă primărie pentru un proiect similar? Ar trebui să alocăm, la
fel, 50% din banii necesari.

Proiecte
de hotărâre pentru realizarea centrului multicultural au fost
introduse, pe ordinea de zi, în două ședințe consecutive, fiind
respinse. Consilierii județeni ai PSD Alba nu își schimbă
gândirea de la o lună la alta. Convingerile noastre derivă din
argumente pe care, în aceste cazuri, nu le-am primit. Din păcate,
în Consiliul Județean, obediența față de autoritate a
consilierilor județeni ai PNL face ca dezbaterea, contraargumentele
și confruntările de idei să fie inexistente.

În final, subliniem că nu ne opunem niciunui proiect care nu poate fi finanțat sau cofinanțat din alte surse, europene sau guvernamentale, și dorim ca obiectivele, investițiile pe care le finanțăm să fie în folosul unei mase cât mai mari de oameni. ”

Cu
stimă,

Consilierii
județeni ai Partidului Social Democrat

Post-ul PSD Alba: ”Banii județului trebuie administrați corect și responsabil, iar accesarea fondurilor europene este obligatorie” apare prima dată în Stiri din alba Ziarul Apulum.

Source: Stiri Alba

Stirile Hit FM