spot_img
spot_img
spot_img

Proiect în valoare de 6,25 milioane de lei pentru reabilitarea Școlii Gimnaziale ”Simion Bărnuțiu” din Blaj
P

În
maximum doi ani familiile care au copii școlari ce frecventează
cursurile Școlii Gimnaziale ”Simion Bărnuțiu” vor avea bucuria
să știe că micuții vor beneficia de o educație de calitate,
datorită investițiilor din fonduri europene realizate de edili la
structurile școlare ”Petru Pavel Aaron” și ”Ion Micu
Moldovan” din cadrul acestei unități educaționale. Investițiile
vor fi realizate în urma semnării de către domnul Gheorghe Rotar,
primarul municipiului Blaj, a contractului de finanțare în valoare
totală de circa 6,25 milioane lei, cu denumirea ”Extindere,
reabilitare și dotare Școala Gimnazială Simion Bărnuțiu,
structura I.M. Moldovan și structura P.P. Aaron”. Fondurile
europene nerambursabile coordonate de ADR Centru vor duce astfel la
îmbunătățirea condițiilor de îngrijire și pregătire a
copiilor.

Data
limită de finalizare a proiectului este 31 noiembrie 2021, valoarea
totală cererii de finanțare fiind de 6,246,548.10 lei, din care
suma nerambursabilă reprezintă aproape 1,3 milioane euro
(6.051.645,12 lei), respectiv 98% din suma cheltuielilor eligibile
prin proiect.

”Investițiile
totale derulate de noi în această perioadă depășesc, iată, suma
de cinci milioane de euro, după ce, în urmă cu câțiva ani am
investit peste 10 milioane lei, prin precedentul program REGIO,
pentru reabilitarea străzilor. Suntem aproape de cetățenii
municipiului Blaj și dorim să răspundem actualelor cerințe
socio-economice, care reprezintă, de fapt, chiar obiectivele pe care
ni le-am asumat în proiectele noastre de dezvoltare. Acum am
pregătit investițiile la Parcul Veza, precum și pentru extinderea
și dotarea Ambulatoriului Spitalului Municipal, pe lângă
modernizarea creșei de pe Eroilor. Astfel, cetățenii vor vedea că
folosim fondurile europene pentru investiții în domeniul social și
pentru utilizarea eficientă a energiei, iar toate acestea ar trebui
să ducă la creșterea calității vieții tuturor blăjenilor,
indiferent pe cel mal al Târnavelor s-ar afla”, a declarat domnul
Gheorghe Rotar, primarul municipiului Blaj.

Municipiul
Blaj beneficiază din nou de posibilitatea de a-și moderniza și
extinde infrastructura de educație, inclusiv prin achiziționarea de
dotări, după ce tot în acest an a fost semnat și contractul de
finanțare pentru extinderea și modernizarea creșei de pe str.
Eroilor. Și de această dată, fondurile sunt alocate prin Programul
Operațional Regional 2014-2020, Axa Prioritară 10 – Îmbunătățirea
infrastructurii educaționale, Prioritatea de investiții: 10.1 –
Investiții în educație, și formare, inclusiv în formare
profesională, pentru dobândirea de competențe și învățare pe
tot parcursul vieții prin dezvoltarea infrastructurilor de educație
și formare.

Deoarece
grupul țintă direct este format cu predilecție din elevi care
aparțin categoriilor defavorizate, investițiile vor duce la
schimbarea literalmente ”din temelii” a celor două școli
generale care sunt incluse în cadrul unității educaționale
”Simion Bărnuțiu”. La școala ”I.M. Moldovan” din fosta
localitatea suburbană Izvoarele, actualmente cartier al municipiului
Blaj pe dreapta râului Târnava Mare se vor realiza inclusiv lucrări
de extindere, cu încă un etaj a construcției de pe str. Păcii, în
timp ce la școala ”P.P. Aaron” de pe str. Gheorghe Lazăr se
urmărește, în principal, modernizarea și ridicarea performanțelor
funcționale ale clădirii. Obiectivele acestui proiect, precum și
toate activitățile și lucrările prevăzute se regăsesc în Fișa
atașată prezentului material de presă.

”O infrastructură educațională superioară și accesibilă pentru toate generațiile de elevi este lucrul care va contribui pe termen lung la dezvoltarea activității economice, a productivității și mobilității forței de muncă, facilitând creșterea nivelului de trai și a calității vieții. Administrația locală din Blaj are în derulare și alte proiecte importante pentru comunitate. Toate investițiile realizate cu fonduri nerambursabile în domeniul social vor convinge populația că se folosesc bani europeni pentru dezvoltarea comunității. Prin Axa Prioritară 10 susținem multe investiții de acest gen, la grădinițe și scoli, la licee profesionale și universități. Cumulat, avem peste 60 de inițiative implementate de administrația publică locală din regiune, sub coordonarea noastră, pentru investiții directe în educație și pentru reabilitarea energetică a clădirilor din sistemul educațional”, a declarat domnul Dan Popa, director Direcția Organism Intermediar pentru POR din cadrul ADR Centru.

Post-ul Proiect în valoare de 6,25 milioane de lei pentru reabilitarea Școlii Gimnaziale ”Simion Bărnuțiu” din Blaj apare prima dată în Ziarul Apulum.

Source: Stiri Alba

Stirile Hit FM