spot_img
spot_img
spot_img

Problemele de funcţionare a reţelelor electrice discutate de prefectul Albu cu primarii din Munții Apuseni
P

Prefectul Nicolae Albu s-a deplasat ieri în comunele Vidra şi Avram Iancu pentru a verifica modul în care se derulează soluţionarea problemelor semnalate de reprezentanţii administraţiilor locale din zona Apuseni cu privire la funcţionarea reţelelor electrice aparţinând Distribuţie Energie Electrică România (DEER), unde i-a solicitat directorului DEER Sucursala Alba, Marius Ceteraş, să-i prezinte stadiul lucrărilor efectuate în zonă în ultimele săptămâni, după întâlnirea zonală de la Abrud din 18 decembrie 2023.

Totodată, prefectul judeţului Alba a asistat la una dintre cele mai ample lucrări de mentenanţă a DEER în zonă, având ca obiectiv îmbunătăţirea calităţii serviciului de distribuţie pe LEA 20kV Câmpeni – Avram Iancu, la care au participat peste 40 de electricieni, specialişti şi deservenţi de utilaje ai DEER şi a avut discuţii cu primarii comunelor Vidra – Doru Petricele şi Avram Iancu – Sandu Heler, dar şi cu cetăţeni din cele două UAT-uri.

Discuţii utile pe aceeaşi temă, dar şi pe alte subiecte de interes pentru administraţiile locale au avut loc ieri şi la primăriile Abrud, Câmpeni şi Bistra, unde prefectul Nicolae Albu s-a întâlnit cu primarii Cristian Albu, Cristian Paşca şi Traian Gligor, respectiv viceprimarii Sergiu Simina, Valentin Gog şi Vasile-Radu Creţ.

Prefectul Nicolae Albu a apreciat eforturile depuse de operatorul de distribuţie, precum şi implicarea activă în sprijinirea DEER a tuturor administraţiilor locale şi a solicitat directorului DEER Sucursala Alba analizarea suplimentării resurselor alocate, în perioada următoare, în zona Apuseni deoarece problemele cauzate de starea de uzură a reţelelor electrice, terenul accidentat şi vegetaţia abundentă creează întreruperi în alimentarea cu energie electrică mai mari în această zonă decât oriunde altundeva în judeţul Alba.

Instituția Prefectului Județul Alba

Citește și:

The post Problemele de funcţionare a reţelelor electrice discutate de prefectul Albu cu primarii din Munții Apuseni appeared first on albapesurse.

Stirile Hit FM