spot_img
spot_img
spot_img

Prima medalie la culturism pentru CS Unirea Alba Iulia, secție proaspăt reactivată
P

Secția
de culturism a Clubului Sportiv (CS) Unirea Alba Iulia, proaspăt
reactivată, a obținut prima medalie, de bronz, prin Mihaela
Mih-Dehelean, la Campionatele Naționale de Culturism și Fitness,
desfășurate în perioada 5-6 octombrie la Sibiu.

Mihaela
Mih-Dehelean a fost premiată la categoria de concurs Bikini Fitness
Masters, +45 de ani Open, iar acest rezultat încununează munca din
ultimii cinci ani, de când a început să practice acest sport. Cu
această ocazie, ea mulțumește familiei pentru sprijin,
antrenorului Ariton Răzvan și directorului CS Unirea Alba Iulia,
Corneliu Mureșan. Aceasta este prima medalie a secției de la
repunerea în activitate.

”Iubesc
ceea ce alții consideră a fi un coșmar și îmi place cum găsesc
scuze pentru a justifica slăbiciunea atunci când nu pot duce la bun
sfârșit ceea ce și-au propus. Și îmi place că atunci când
eșuează dau vina pe cei din jurul lor dar, de fapt, există doar un
singur vinovat. Ai pierdut, ai greșit, ai abandonat… daca ai ceva
de demonstrat, tot ceea ce trebuie sa faci este sa te întorci și să
câștigi tot. Bineînțeles că este nevoie de sacrificiu, de muncă
enormă, sigur că vei avea parte de critici, dar rezultatele nu vor
întârzia să apară dacă ești dedicat 100%. Voi rămâne
motivată, victoria cere timp, muncă, sacrificiu și modestie. Lupt
pentru visul meu și consider că acest sport este despre faptul că
nu există limite” – Mihalea Mih-Dehelean.

Mihalea
Mih-Dehelean subliniază că în acest sport se poate face
performanță doar respectând programul de antrenament, programul
alimentar și în egală măsură pe cel de odihnă. La Campionatele
Naționale de Culturism și Fitness – Cadeti, Juniori și Masters
au participat sportivi din toate colțurile țării.

Despre
categoria de concurs ”Bikini Fitness”

Această
disciplină a fost introdusă în 2011. Liniile generale ale
corpului, echilibrul și proporțiile, tonusul și aspectul sănătos
sunt elemente importante. Mușchii mari și duri nu sunt considerați
necesari în această disciplină care este concepută pentru femeile
care vor să-și păstreze corpul în formă prin exercițiu fizic și
alimentație sănătoasă. Costumul stil bikini și încălțămintea
sunt la alegerea sportivei. La încălțăminte talpa în cel mai
gros punct poate avea 1 cm iar tocul înălțimea de 12 cm.

Post-ul Prima medalie la culturism pentru CS Unirea Alba Iulia, secție proaspăt reactivată apare prima dată în Ziarul Apulum.

Source: Stiri Alba

Stirile Hit FM