spot_img
spot_img
spot_img

Planul forțelor anti-PSD
P

Senatorii vor încerca marțea viitoare să organizeze alegeri pentru a doua funcție în stat. Șefia Senatului este vacantă după demisia lui Călin Popescu Tăriceanu și la revenirea Parlamentului din vacanță nu s-a ales noul președinte pentru că PSD-ului nu i-au ieșit jocurile politice.

Prima șansă o are încă PSD. Social-democrații au 68 de voturi și dacă merg în continuare cu Teodor Meleșcanu adună 69 de voturi și închid jocul. Momentan în PSD nu s-a agreat un alt candidat, dar Tăriceanu a făcut o ofertă social-democraților. De asemenea, în rândul social-democraților există cel puțin doi senatori care fac eforturi să fie ei aleșii partidul în a doua funcție în stat, zic surse senatoriale pentru STIRIPESURSE.RO.

Opoziția formată din PNL, UDMR, PMP, USR și independentul Vergil Chițac o susțin pe liberala Alina Gorghiu pentru șefia Senatului. Planul forțelor anti-PSD este să „ciupească” de la adversari suficiente voturi cât să ducă alegerile în turul 2. Surse din opoziție spun că există senatori PSD dispuși să o voteze pe Gorghiu, dar rămâne de văzut dacă se vor ține de cuvânt și depinde mult și de candidatul cu care se va afișa PSD.

Senatorii ALDE și Pro România, care adună 13 membri, intră în cursă cu Ion Popa la șefia Senatului.

Preşedintele Senatului este ales, prin vot secret, cu buletine de vot. Este declarat ales preşedinte al Senatului candidatul care a întrunit, la primul tur de scrutin, votul majorităţii senatorilor prezenţi. Dacă niciun candidat nu a întrunit numărul de voturi necesar se organizează noi tururi de scrutin, la care participă primii 2 candidaţi care au obţinut cel mai mare număr de voturi.

Post-ul Planul forțelor anti-PSD apare prima dată în Ziarul Apulum.

Source: Stiri Alba

Stirile Hit FM