spot_img
spot_img
spot_img

Pianu – Un tânăr în stare de ebrietate s-a răsturnat cu o motocicletă neînmatriculată într-un șanț
P

Marți, 9 aprilie, în jurul orei 15.50, poliţiştii rutieri din Sebeş, au fost solicitaţi să intervină pentru soluţionarea unui eveniment rutier produs pe strada Principală, din comuna Pianu, judeţul Alba.

Se
pare că, un tânăr de 26 de ani, din comuna Pianu, în timp ce
conducea o motocicletă, a pierdut controlul acesteia la intrarea pe
banda de mers în urma unei depăşiri şi s-a răsturnat într-un
sanţ de pe marginea drumului.

În
urma accidentului, tânărul a suferit leziuni corporale uşoare.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest care a evidenţiat faptul
că era sub influenţa băuturilor acoolice, valoarea rezultată
fiind de 0,47 mg/l alcool pur în aerul
expirat.

În
plus, în urma verificărilor efecutate, poliţiştii au constatat că
tânărul nu posedă permis de conducere corespunzător categoriei,
iar motocicleta nu era înmatriculată sau înregistrată în
circulaţie.

Pe
numele său a fost întocmit dosar penal în cadrul căruia este
cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare
corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influența
băuturilor alcoolice, conducerea unui vehicul cu permis
necorespunzător şi conducerea unui vehicul neînmatriculat sau
neînregistrat.

Post-ul Pianu – Un tânăr în stare de ebrietate s-a răsturnat cu o motocicletă neînmatriculată într-un șanț apare prima dată în Ziarul Apulum.

Source: Stiri Alba

Stirile Hit FM