spot_img
spot_img
spot_img

Openul Internaţional al României la şah va fi organizat şi în acest an la Alba Iulia
O

în perioada 28
octombrie – 3 noiembrie. Peste 100 de şahişti din 6 ţări şi-au
anunţat deja participarea cu două luni înainte de start

Aflat la a patra ediţie, Openul
Internaţional al României va fi găzduit şi în acest an de
elegantul Hotel Transilvania din Alba Iulia, partener principal al
evenimentului, în perioada 28 octombrie – 3 noiembrie 2019.
Turneul este organizat de Federaţia Română de Şah şi Consiliul
Judeţean Alba şi va cuprinde pe lângă cele două secţiuni ale
turneului, pentru jucatori cu rating 2200+ şi pentru jucatori cu
rating <2200, alte evenimente paralele: Memorialul Mihail Breaz
pentru elevi (26 octombrie), Openul Judeţului Alba la blitz (27
octombrie) şi Openul Municipiului Alba Iulia U1600 (1-3 noiembrie).

De la ediţia inaugurală din 2016,
interesul pentru turneu a crescut consant, astfel că la ediţia din
acest an, deşi mai sunt două luni până la startul competiţiei,
s-au înscris deja peste 100 de participanţi din Armenia, Belarus,
Moldova, Serbia, Ucraina şi România.

Lecturi şahiste pentru participanţi
şi public în fiecare seară

O noutate a ediţiei din acest an este
organizarea de lecturi şahiste în fiecare seară a turneului,
antrenori, mari maeştri şi maeştri internaţionali prezenţi la
Alba Iulia urmând a oferi participanţilor, dar şi amatorilor din
şah din Alba Iulia, lecţii deschise la finalul cărora vor dialoga
cu publicul prezent. Poate şi acest lucru, pe lângă valoarea
ridicată a turneului, a atras la Alba Iulia în acest an un număr
record de tineri jucători, până în present fiind înscrişi 26 de
componenţi ai loturilor naţionale de juniori ai României

Marele maestru international Andrei
Istrăţescu, favoritul principal al turneului

Câştigător al ediţiei din 2017 a
turneului, marele maestru internaţional Andrei Istrăţescu, unul
dintre cei mai buni jucători din istoria şahului românesc, va fi
şi în acest an, pentru a patra oară consecutiv, prezent la startul
openului albaiulian, pană în acest moment el fiind cotat favorit
principal al turneului. Alţi jucători redutabili încrişi în
turneu sunt marii maeştri internaţionali Alexei Fedorov (Belarus),
Eduard Andreev (Ucraina), Gevorg Harutjunyan (Armenia), Vadim
Shishkin (Ucraina), Davit Petrosian (Armenia), dar şi maeştri
internaţionali Mhnea Costachi, cel mai valoros şahist albaiulian
din toate timpurile, Ihor Nester (Ucraina), învingătorul ediţiei
din 2018, Artem Omelja (Ucraina), Lucian Filip, Adrian Petrişor,
Nicolae-Costel Burnoiu sau Daniel Baratoşi (România).

Şahiştii albaiulieni printre
favoriţi în turneul secundar

Şi la ediţia din acest an vor
participa un număr mare de şahisti din judeţul Alba. În turneul
principal, alături de maestrul internaţional Mihnea Costachi vor
lua startul maeştri FIDE Adrian Sechereş, George Ileană şi Iustin
Ciorgovean, cu toţii cotaţi printre cei mai valoroşi tineri
jucători ai României.

În turneul secundar, din care primii
trei jucători se califică la ediţia de anul viitor în secţiunea
principală, mai mulţi jucători din judeţul Alba sunt cotaţi
printre favoriţi. Cele mai mari şanse pentru un loc pe podium le au
Radu Cormoş, Dorin Şerdean, Ovidiu Crăciun, Ionel Miron şi Mihai
Vâlceanu, dar surpriza poate veni şi de la juniorii Radu Ţâmpea
şi Ilie Arion, aflaţi într-un permanent progres în ultimul an.

Se anunţă un nou regal şahist la
Alba Iulia, oraş care tinde să devină destinaţia preferată
pentru tot mai mulţi şahişti români şi nu numai.

Post-ul Openul Internaţional al României la şah va fi organizat şi în acest an la Alba Iulia apare prima dată în Ziarul Apulum.

Source: Stiri Alba

Stirile Hit FM