spot_img
spot_img
spot_img

O nouă întâlnire cu cartea în cadrul Clubului de Lectură „LecturAlba” al Bibliotecii Județene ,,Lucian Blaga” Alba
O

Pentru
a-și promova colecția de carte și pentru a încuraja lectura ca
mod de a petrece timpul în și alături de comunitate, Biblioteca
Județeană „Lucian Blaga” Alba a inițiat de câțiva ani buni
un club de lectură denumit simplu, „LecturAlba”. Clubul de
Lectură „LecturAlba” este deschis tuturor celor ce iubesc
cărțile și scriitorii iar membrii clubului nu-și doresc să facă
critică literară ci doar să se bucure împreună de lectură, să
schimbe idei, să-și petreacă în mod plăcut timpul liber și să
cunoască noi oameni cu preocupări similare.

Prima
propunere de lectură, pentru întâlnirea din luna iulie a clubului,
care va avea loc miercuri, 31 iulie 2019, ora 17:00, la sala de
lectură a Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba este Micul
Prinț de Antoine de Saint Exupery. Cartea a fost publicată prima
data pe 6 aprilie 1943. Micul Prinț este a patra cea mai
tradusă carte din lume și a fost votată cea mai bună carte
a secolului al XX-lea în Franța. Tradusă în mai mult de
250 de limbi și dialecte, a devenit una din cele mai bine vândute
cărți publicate vreodată. Micul Prinț aduce în discuție teme
esențiale pentru fiecare dintre noi: prietenia, dragostea, moartea,
timpul, realitatea. Este o carte care trebuie citită în repetate
rânduri pentru a-i pătrunde și înțelege adevărurile ascunse.

Cea
de-a două propunere de lectură, a membrilor clubului este romanul
Soția tăcută semnat de A.S.A. Harrison. Cartea, un thriller
psihologic considerat cartea anului 2013, este o propunere potrivită
pentru o lectură de vacanță.

Clubul
de Lectură „LecturAlba” este organizat de Consiliul Județean
Alba și Biblioteca Județeană ,,Lucian Blaga” Alba și se vrea a
fi o activitate vie și interactivă, lipsită de îngrădiri și
formalism, în măsură să incite la lectură și dragoste de carte.
Clubul de lectură este deschis tuturor și se desfășoară de
fiecare dată în ultima zi de miercuri a fiecărei luni din an,
începând cu ora 17:00, la sala de lectură a bibliotecii județene
din Alba Iulia, str. Trandafirilor, nr. 22. Proiectul face parte din
Programul 1. USERS/1.1 Clubul de lectură.

Post-ul O nouă întâlnire cu cartea în cadrul Clubului de Lectură „LecturAlba” al Bibliotecii Județene ,,Lucian Blaga” Alba apare prima dată în Ziarul Apulum.

Source: Stiri Alba

Stirile Hit FM