spot_img
spot_img
spot_img

O acțiune pe DN 67 C a Poliției rurale Sebeș „s-a lăsat” cu amenzi și confiscări de bunuri
O

La data de 7 august 2019, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sebeș, sprijiniți de polițiști de investigare a criminalității economice, rutieră și de jandarmi, au organizat o acțiune, cu efective suplimentare, pe DN 67 C, fiind vizată, în special, zona barajului Oașa. 

În cadrul acțiunii au fost verificați toți comercianții ambulanți din zonă și au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale, pentru efectuarea de acte de comerț, fără autorizație. 

Alte 17 persoane au fost sancționate contravențional pentru nerespectarea normelor legale privind regimul de recoltare a ciupercilor și fructelor de pădure. 

De asemenea, polițiștii au depistat o autoutilitară care transporta 2,5 metri cubi de material lemnos, pentru care conducătorul auto nu a putut prezenta documente legale de proveniență și transport. 

În total, polițiștii au verificat 34 de autovehicule, au aplicat amenzi în valoare de 53.100 lei, au confiscat 876 kilograme de fructe de pădure și ciuperci precum și cei 2,5 metri cubi de material lemnos transportat ilegal. 

Acțiunile de menținere a siguranței publice și creștere a siguranței rutiere în zona Oașa și pe DN 67 C, vor continua. 

Post-ul O acțiune pe DN 67 C a Poliției rurale Sebeș „s-a lăsat” cu amenzi și confiscări de bunuri apare prima dată în Ziarul Apulum.

Source: Stiri Alba

Stirile Hit FM