Număr mare de infracțiuni rutiere depistate în mini-vacanța de 1 mai

Între 30 aprilie și 2 mai, polițiștii rutieri din Alba au fost ca de obicei la datorie și au vegheat la buna desfășurare a traficului pe drumurile județului. În urma controalelor efectuate, mai mulți șoferi au fost depistați fie în stare de ebrietate, fie fără a avea permis de conducere. În urma acestor infracțiuni și contravenții au fost luate măsurile legale care s-au cuvenit. Vă oferim câteva exemple de șoferi care au fost sancționați în intervalul menționat mai sus.

ȘIBOT

La data de 30 aprilie 2019, în jurul orei 12.30, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Vințu de Jos, în timp ce acționau pe strada Principală din Balomirul de Câmp, l-au depistat pe un tânăr de 24 de ani, din comuna Șibot, în timp ce circula cu un moped, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Față de mopedist, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis.

POIANA GALDEI

La
data de 1 mai 2019, în jurul orei 06.00, polițiștii Secției 1
Poliție Rurală Galda de Jos, în timp ce acționau pe raza
localității Poiana Galdei, l-au depistat pe un tânăr de 24 de
ani, din comuna Galda de Jos, în timp ce conducea un autoturism
având permisul de conducere suspendat.

Față de tânăr, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere cu permisul suspendat.

MIHALȚ

La
data de 1 mai 2019, în jurul orei 14,15, polițiștii Secției 5
Poliție Rurală Blaj au intervenit pentru soluționarea unui
eveniment rutier care a avut loc pe strada Principală din
localitatea Mihalț, soldat cu pagube materiale.

Un
bărbat de 60 de ani, din comuna Mihalț, în timp ce conducea un
autoturism, nu a adaptat viteza la condițiile de drum, iar într-o
curbă a pierdut controlul asupra acestuia și a ieșit în afara
carosabilului.

Polițiștii
l-au testat pe conducătorul auto cu aparatul etilotest, care a
indicat valoarea de 1,49 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv
pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre
de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

BLAJ

În
noaptea de 01/02 mai 2019, în jurul orei 01.00, polițiștii Secției
5 Poliție Rurală Blaj în timp ce acționau pe raza municipiului
Blaj, l-au depistat pe un bărbat de 49 de ani, din Blaj, în timp ce
conducea un autoturism fiind sub influența băuturilor alcoolice.

În
urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat
valoarea de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care
a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în
vederea stabilirii alcoolemiei.

Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

SEBEȘ

La
data de 2 mai 2019, în jurul orei 02.30, polițiștii Secției 7
Poliție Rurală Sebeș, în timp ce acționau pe raza comunei
Săsciori, l-au depistat pe un tânăr în vârstă de 18 ani, din
municipiul Sebeș, în timp ce conducea un autoturism fără a poseda
permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Față
de tânăr, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii
infracțiunii de conducere fără permis.

Post-ul Număr mare de infracțiuni rutiere depistate în mini-vacanța de 1 mai apare prima dată în Ziarul Apulum.

Source: Stiri Alba

Stirile Hit FM