spot_img
spot_img
spot_img

Noi condiții pentru intrarea în Bulgaria a cetățenilor români
N

bulbul

Ministerul Afacerilor Externe anunță că începând cu data de 1 mai 2021, intrarea în Bulgaria este permisă cetățenilor români cu condiția prezentării unuia dintre următoarele documente:

a)         un document care atestă finalizarea schemei de vaccinare împotriva COVID-19. Schema de vaccinare se consideră a fi îndeplinită prin efectuarea numărului corespunzător de doze de vaccin împotriva COVID-19, conform anexei I din ordinul Ministrului Sănătății BG (https://www.mh.government.bg/media/filer_public/2021/04/29/zabrana_vlizane_bg_29_04_2021-9.pdf) și trecerea unui termen de 14 zile de la data efectuării ultimei doze.

Documentul trebuie să conțină numele persoanei, (scris cu caractere latine, conform documentului de identitate cu care călătorește), data nașterii, datele la care au fost efectuate dozele de vaccin, denumirea comercială și numărul de identificare a lotului vaccinului efectuat, denumirea producătorului/posesorului licenței de utilizare, statul emitent și denumirea organului competent care a eliberat documentul.

b)         (pentru persoanele care au fost infectate cu virusul SARS-CoV-2 și s-au vindecat) un document care atestă un rezultat pozitiv al unui test PCR sau al unui test rapid antigen pentru COVID-19, conform anexei II din ordinul Ministrului Sănătății BG (https://www.mh.government.bg/media/filer_public/2021/04/29/zabrana_vlizane_bg_29_04_2021-9.pdf), efectuat cu maximum 180 de zile și minimum 15 zile înainte, conform datei efectuării testării înscrise în document.

Documentul (rezultatul testului PCR sau rapid antigen) trebuie să conțină numele și prenumele persoanei (în conformitate cu documentul de identitate cu care călătorește), datele laboratorului care a efectuat testarea (denumire, adresă sau alte date de contact), data la care a fost efectuată testarea PCR sau test rapid antigen pentru COVID-19, înscrise cu caractere latine („PCR” sau „RAT”) și rezultat pozitiv (“Positive”), care să permită interpretarea documentului.

c)         un document care atestă un rezultat negativ al unui test PCR, efectuat cu maximum 72 de ore anterior sosirii sau al unui test rapid antigen pentru COVID-19 conform anexei II din ordinul Ministrului Sănătății BG (https://www.mh.government.bg/media/filer_public/2021/04/29/zabrana_vlizane_bg_29_04_2021-9.pdf), efectuat cu maximum 48 de ore anterior sosirii, considerate de la data efectuării testării, înscrisă în documentul respectiv.

Documentul care atestă rezultatul negativ al testării trebuie să conțină numele și prenumele persoanei (conform documentului de identitate cu care călătorește), datele laboratorului care a efectuat testarea (denumirea, adresa sau alte date de contact), data efectuării testării, metoda testării, înscrisă cu caractere latine (PCR sau test rapid antigen dintre cele arătate în anexa 2) și rezultatul negativ (“Negative”) care să permită interpretarea documentului.

Sunt exceptate de la măsura obligatorie a prezentării unuia dintre documentele menționate anterior următoarele categorii de persoane:

  • conducătorii de autocar, care efectuează transport internațional de pasageri;
  • conducătorii camioanelor care efectuează sau finalizează transport internațional de mărfuri, la intrarea pe teritoriul Bulgariei;
  • membrii echipajelor navale și persoanele angajate în întreținerea navelor, care, la intrarea pe teritoriul Bulgariei, sunt în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu;
  • membrii echipajelor aeronavelor, care efectuează zboruri de la și către aeroporturi publice pe teritoriul Bulgariei și personalul tehnic asimilat;
  • lucrătorii transfrontalieri (persoanele care locuiesc în Bulgaria și călătoresc zilnic sau cel puțin o dată pe săptămână către un stat membru al Uniunii Europene, Turcia, Serbia sau Macedonia de Nord, cu scopul îndeplinirii activității ca angajat sau liber profesionist, precum și persoanele care locuiesc în statele menționate și călătoresc zilnic sau cel puțin o dată pe săptămână către Bulgaria, în scopul îndeplinirii activității, ca angajat sau liber profesionist;
  • elevii și studenții care locuiesc în Grecia, Turcia, Serbia, Macedonia de Nord și România și care călătoresc zilnic sau cel puțin o dată pe săptămână în Bulgaria în scopuri educaționale, precum și elevii și studenții care locuiesc în Bulgaria și călătoresc zilnic sau cel puțin o dată pe săptămână în Grecia, Turcia, Serbia, Macedonia de Nord și România în scopuri educaționale;
  • persoanele care tranzitează teritoriul Republicii Bulgaria.

Restricții privind accesul pe teritoriul Republicii Bulgaria/situația la punctele de frontieră, la intrarea în Republica Bulgaria:

Cetățenii români care doresc să călătorească în Republica Bulgaria și care NU se încadrează în excepțiile de la măsura obligatorie a prezentării unuia dintre documentele menționate mai sus pot intra pe teritoriul Republicii Bulgaria numai prin următoarele puncte de trecere a frontierei:

  1. din România: Giurgiu-Ruse, Calafat-Vidin și Vama Veche-Durankulak, Turnu Măgurele –Nicopole și Bechet-Oriahovo (acest ultim punct fiind deschis în prezent doar traficului de marfă);
  2. din Republica Elenă: Kulata Makaza, Kapitan Petko Voyvoda și Ilinden – ultimele două puncte fiind deschise doar pentru camioane (a se vedea și restricțiile de mai jos);
  3. din Republica Serbia: Vrashka Chuka și Kalotina;
  4. din Republica Macedonia de Nord: Gyueshevo;
  5. din Republica Turcia: Kapitan Andreevo, Lesovo și Malko Târnovo;
  6. Aeroportul Burgas; Aeroportul Varna; Aeroportul Plovdiv; Aeroportul Sofia (Terminalul 1 și Terminalul 2);  Portul Burgas; Portul Varna.

Alte restricții privind accesul rutier:

  • România  – punctele de frontieră Lipnița-Kainardja și Dobromir-Krushari sunt temporar închise. Conform paginii de internet a Direcției Generale Poliție de Frontieră a Ministerului de Interne bulgar (www.mvr.bg/gdgp), „Autocamioanele de mărfuri aflate în tranzit, care călătoresc prin Bulgaria spre România, pot trece frontiera bulgaro-română doar pe la punctul de frontieră Ruse-Giurgiu și punctul de frontieră Vidin-Calafat. Autocamioanele care transportă mărfuri în și dinspre România pot trece și prin alte puncte de frontieră funcționale de la frontiera româno-bulgară”;  
  • Republica Elenă –Persoanele care călătoresc în scop turistic pot intra în Bulgaria dinspre Grecia, pe la punctele de trecere a frontierei Kulata-Promachonas și Makaza-Nymphaea. La punctul de trecere a frontierei Kulata-Promachonas, între orele 23.00-7.00, în ambele sensuri, este permisă doar trecerea camioanelor. Traficul rutier este suspendat la punctele de trecere a frontierei Ivaylovgrad – Kiprinos și Zlatograd. Camioanele au acces prin punctele de trecere Kulata – Promachonas și Kapitan Petko Voyvoda – Ormenion și Ilinden-Exohi. Camioanele cu masa de până la 3,5 tone, care desfășoară activități de transport internațional de mărfuri pot utiliza și punctul de trecere Makaza – Nymphaea, în orice interval orar. Celelalte persoane care călătoresc dinspre Grecia spre Bulgaria pot utiliza acest punct de frontieră doar între orele 7.00 și 23.00.

EXCEPȚII ȘI PREVEDERI PRIVIND TRANZITUL:

  • Prin derogare de la interdicția de intrare în acest stat, se permite trecerea în regim de tranzit pe teritoriul Republicii Bulgaria pentru persoanele care se încadrează în excepțiile de la interdicția de intrare pe teritoriul Republicii Bulgaria (menționate anterior); persoanelor aflate în tranzit nu li se solicită prezentarea unuia dintre documentele menționate mai sus.
  • Tranzitul este permis numai în cazurile în care se poate garanta părăsirea imediată a teritoriului Republicii Bulgaria.

The post Noi condiții pentru intrarea în Bulgaria a cetățenilor români appeared first on albapesurse.

Ministerul Afacerilor Externe anunță că începând cu data de 1 mai 2021, intrarea în Bulgaria este permisă cetățenilor români cu condiția prezentării…
The post Noi condiții pentru intrarea în Bulgaria a cetățenilor români appeared first on albapesurse.

Post-ul Noi condiții pentru intrarea în Bulgaria a cetățenilor români apare prima dată în Stiri din alba Ziarul Apulum.

Source: Stiri Alba

Stirile Hit FM