Ne vom duce misiunea până la capăt : o Românie în care să îndrăznim să credem!

Acum
3 ani, am preluat o Românie tristă, dezbinată, care nu aparținea
românilor. Am preluat o Românie a inechităților salariale, a
umilirii bătrânilor și tinerilor, a injustiției și
subdezvoltării. Am preluat o Românie care mergea din inerție, fără
un proiect de țară. O România în care Guvernul făcea
administrație, nu guvernare.

La
alegerile din 11 decembrie 2016, Partidul Social Democrat a venit,
pentru prima dată în istoria postdecembristă, cu primul Program de
guvernare care să restabilească echitatea socială, economică și
politică în România. Un program de guvernare pentru fiecare
categorie socială, pentru fiecare oraș și sat din această țară.

În
3 ani, am crescut cu 20,3% puterea de cumpărare medie a
salariaților, cu 18,6% puterea de cumpărare medie a pensionarilor,
am majorat cu 25% produsul intern brut și cu 32% veniturile
colectate la bugetul de stat.

După
3 ani, ne putem mândri cu cel puțin 30 de realizări importante
pentru destinul României, și anume:

  1. Am
    adoptat noua Lege a pensiilor și Legea salarizării unitare, care
    au adus echitate și trai decent pentru toți românii.
  2. Am
    crescut rata absorbției fondurilor europene cu 30%, respectiv am
    atras 9,5 miliarde de euro, din cele 31 de miliarde de euro, alocate
    în acest exercițiu financiar – 2016-2020.
  3. Am
    adoptat programul de finanțare a investițiilor pentru modernizarea
    și dezvoltarea stațiunilor balneare și balneoclimatice.
  4. Am
    crescut salariul minim net la 1.263 lei în 2019, de la 875 lei în
    2016. Este o creștere de peste 44%, cu mult peste creșterea
    prețurilor de 7,8% din această perioadă.
  5. Am
    acordat 10 miliarde de euro pentru satele României și le-am scos
    din mizerie și sărăcie.
  6. Am
    realizat cele mai mari majorări din istorie pentru salariile
    medicilor și asistentelor, care acum au venituri comparabile cu
    cele din Europa.
  7. Am adus
    pentru agricultura românească 7,5 miliarde de euro din fonduri
    europene, în perioada 1 ianuarie 2017-25 februarie 2019, dublu faţă
    de totalul sumelor încasate de la Uniunea Europeană în 9 ani,
    între 2007 și 2016.
  8. Am
    alocat 26,8 milioane lei pentru modernizarea singurului sanatoriu de
    recuperare a copiilor din România.
  9. Am
    majorat succesiv salariile profesorilor. Față de 2016, salariile
    nete, „în mână”, ale profesorilor au crescut în medie cu
    57,6%
  10. Am
    construit 90 de creșe și grădinițe și 115 școli și licee.
  11. Peste
    80.000 de elevi din licee profesionale primesc burse din fonduri
    europene.
  12. Guvernul
    a majorat indemnizaţiile persoanelor cu dizabilități cu peste
    30%! Copiii cu dizabilităţi au beneficiat de majorări între
    30%-139%.
  13. Am
    plafonat tarifele la energie electrică și gaze pentru
    consumatorii casnici.
  14. Domeniul
    Sănătății primește cele mai mari fonduri din istorie (50
    miliarde lei).
  15. Am
    scăzut ratele românilor cu procente cuprinse între 18% și 27%.
  16. Am
    demarat Programul de construire a abatoarelor.
  17. Am
    alocat 440 milioane de euro pentru sistemele de irigații mobile.
  18. Am
    alocat 2 milioane de euro pentru Programul național de susținere a
    producției de usturoi.
  19. Au fost
    majorate subvențiile pentru reintegrarea pe piaţa muncii a
    şomerilor de lungă durată de la 900 lei la 2200 lei pe lună.
  20. Am
    înființat Programul de stimulare a producției vegetale,
    zootehnice și a acvaculturii prin înființarea unui credit de
    dezvoltare a afacerii cu garanții de stat.
  21. Am
    redus impozitul pe veniturile din pensii de la 16% la 10%, pentru
    pensiile mai mici de 2.000 de lei.
  22. Guvernarea
    PSD a creat 230.000 de noi locuri de muncă.
  23. Am
    diminuat cu aproximativ 35% prețul pentru 60 de medicamente.
  24. Am crescut de 2,5 ori fondul de burse pentru studenți,
    de la 83 lei/lună la 201 lei/lună alocare per student.
  25. Am
    crescut punctul de pensie, de la 871 de lei în 2016, la 1.100 lei
    la 1 iulie 2018 și va crește la 1.265 lei de la 1 septembrie 2019.
  26. Pensia
    minim garantată a ajuns la 640 de lei. Este o creștere de 76%, cu
    mult peste creșterea prețurilor de 7,8% în această perioadă.
  27. Ministerul
    Educației Naționale a plătit în totalitate sumele reprezentând
    hotărârile judecătorești restante, precum și cele scadente în
    2019.
  28. Am
    crescut cu peste 38% veniturile însoțitorilor persoanelor cu
    dizabilităţi.
  29. Am
    acordat tichete de vacanță în 2018 și 2019 fiecărui bugetar în
    valoare de 1450 lei.
  30. Am
    acordat transport gratuit pe calea ferată pentru toți studenții,
    pe toată perioada anului.

Astăzi,
aproximativ 75% din Programul de guvernare este îndeplinit și
suntem mândri că am lăsat în urmă o Românie care are premisele
unei dezvoltări sustenabile. Suntem mândri că putem să ne uităm
în ochii oamenilor și să arătăm că ceea ce am promis în
campania electorală din 2016 am și făcut.

Vrem să
ducem la îndeplinire și cei 25% rămași din Programul de guvernare
și astfel să ne finalizăm misiunea încredințată de poporul
român în 2016, aceea de a-i face pe toți să îndrăznească să
creadă în România.

Regretăm
plecarea colegilor de coaliție, dar nu vom lăsa orgoliile și
ambițiile politice să distrugă tot ce s-a construit până acum
pentru români. Mergem înainte cu onoare și ambiție, cu un program
clar și sustenabil. La final, se va trage linie și fiecare cetățean
va putea să vadă că așteptările, visele și speranțele lui din
2016 au devenit realitate.

Ioan Dîrzu

Deputat PSD
de Alba

Post-ul Ne vom duce misiunea până la capăt : o Românie în care să îndrăznim să credem! apare prima dată în Ziarul Apulum.

Source: Stiri Alba

Stirile Hit FM