MUNICIPIUL SEBEȘ: ANUNȚ PRIVIND DISTRIBUIREA PACHETELOR CU PRODUSE DE IGIENĂ PERSONALĂ CĂTRE PERSOANELE VULNERABILE

Municipiul Sebeș anunță derularea celei de-a doua etape a campaniei anuale de distribuire a pachetelor cu produse de igienă personală către persoanele dezavantajate, marginalizate sau aflate în situații de vulnerabilitate. Pachetele cu produse de igienă personală vor fi distribuite zilnic, de luni până joi, în intervalul orar 09:00 – 16:30 și vineri, în intervalul orar 09:00 – 14:00, la sediul Direcției de Asistență Socială Sebeș din Aleea Lac, numărul 12.

În acest an, proiectul va avea 376 de beneficiari, persoane încadrate în următoarele forme de asistență socială:

-persoanele cărora le este stabilit, prin dispoziția primarului, dreptul la un venit minim garantat, conform Legii număr 416/2001, privind venitul minim garantat;

-familiile beneficiare de alocație pentru susținerea familiei, acordată în baza Legii număr 277/2010, privind alocația pentru susținerea familiei (titularii și membrii familiilor acestora).

În cazul în care va rezulta un excedent de pachete, acestea vor fi distribuite spre persoanele / familiile aflate temporar în situații critice de viață, respectiv victime ale calamităților, persoane dependente (handicap grav și accentuat, adulți și copii, care nu beneficiază de îngrijire în servicii sociale în regim rezidențial, publice sau private), persoane care se află în situații deosebite de vulnerabilitate sau care locuiesc în așezări informale.

Pachetele cu produse de igienă personală sunt distribuite de două ori pe an, în cadrul Programului Operațional de Ajutorare a Persoanelor Dezavantajate 2014-2020 (POAD). Programul este implementat de Municipiul Sebeș, prin Direcția de Asistență Socială Sebeș.

Post-ul MUNICIPIUL SEBEȘ: ANUNȚ PRIVIND DISTRIBUIREA PACHETELOR CU PRODUSE DE IGIENĂ PERSONALĂ CĂTRE PERSOANELE VULNERABILE apare prima dată în Stiri din alba Ziarul Apulum.

Source: Stiri Alba

Stirile Hit FM