Membru al conducerii Oficiului Poștal Sebeș, reținut de polițiști pentru instigare la comiterea de infracțiuni în dosarul de fals și abuz în serviciu

Written by on 3 July 2019

Marți, 2 iulie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba au reținut un bărbat, de 55 de ani, din Sebeș, care, având o funcție de conducere, i-ar fi instigat pe subalternii săi la comiterea de infracțiuni.

Din
cercetări a rezultat că în perioada 2018-2019 acesta ar fi
solicitat angajaților din cadrul societății să nu livreze
corespondența ce nu a fost distribuită în termen sau să o
distrugă, în diferite modalități și să semneze în fals
borderourile de livrare și dovezile de comunicare a corespondenței.

Urmează ca în cursul zilei de miercuri, 3 iulie 2019, bărbatul să fie prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.

Reamintim
faptul că, la data de 27 iunie 2019, polițiștii Serviciului de
Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului
de Poliţie Judeţean Alba, sub coordonarea Parchetului de pe lângă
Judecătoria Alba Iulia, au efectuat 16 percheziţii pe raza
municipiului Sebeș și 7 pe raza a 5 comune arondate municipiului
Sebeș.

Din
cercetări a rezultat faptul că, în perioada ianuarie 2018 – iunie
2019, mai mulți angajați ai societății care furnizează servicii
poștale, nu ar fi înmânat destinatarilor corespondența expediată
de către instanțele de judecată și ar fi semnat, în fals, în
numele destinatarilor, dovezi și borderouri de livrare, primele
fiind expediate ulterior instanțelor de judecată.

La
percheziții au fost găsite peste 10.000 de plicuri care nu au ajuns
la destinatari și au fost reținute opt persoane bănuite de
comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu și fals intelectual.

Post-ul Membru al conducerii Oficiului Poștal Sebeș, reținut de polițiști pentru instigare la comiterea de infracțiuni în dosarul de fals și abuz în serviciu apare prima dată în Ziarul Apulum.

Source: Stiri Alba

Tagged as

Current track

Title

Artist