spot_img
spot_img
spot_img

Marin Ioan Petruse, primarul comunei Pianu: ”Am implementat proiecte europene de ordinul zecilor de milioane de euro”
M

Recent, cu ocazia unui interviu care a avut loc în cadrul emisiunii ”La ordinea zilei” de la Hit FM Alba, 88,6 FM, singurul radio Regional din județul Alba, primarul comunei Pianu, Marin Ioan Petruse a ținut să facă mai multe precizări referitoare la investițiile care au loc în comuna pe care o gospodărește.

”Inundațiile care au avut loc acum câteva săptămâni nu mi-au dat planurile peste cap în ceea ce privește investițiile pentru comună. Nu ne permitem să ni se întâmple așa ceva. Toate investițiile din Pianu din ultimii 20 de ani au fost făcute pe fonduri guvernamentale, pe fonduri europene și extracomunitare. La aceste investiții avem termene, angajamente care, indiferent de vreme trebuie să ni le îndeplinim. Pot să vă spun că am pierdut șirul proiectelor europene pe care le-am implentat până acum. Am implementat proiecte europene de ordinul zecilor de milioane de euro. Multe zeci de milioane de euro. Am modernizat, străduțe, drumuri comunale, forestiere, am inaugurat o grădiniți, o semnăm contractul de reabilitare a unui cămin cultural, avem contracte de execuție pentru două locuri de joacă pentru copii, pentru un teren de sport sintetic, continuăm lucrările de introducere a rețelelor de apă și canalizare, avem studii de fezabilitate pentru rețeaua de gaze naturale.” a declarat Marin Ioan Petruse, primarul comunei Pianu.

Post-ul Marin Ioan Petruse, primarul comunei Pianu: ”Am implementat proiecte europene de ordinul zecilor de milioane de euro” apare prima dată în Ziarul Apulum.

Source: Stiri Alba

Stirile Hit FM