Luna septembrie vine cu noi „Poezii pe șase corzi”, la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba

albaalba

În prima lună a toamnei, Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, în calitate de organizatori, vin în întâmpinarea iubitorilor de poezie și muzică cu un nou eveniment ce face parte din proiectul 3.25 Poezii pe șase corzi.

Proiectul 3.25 Poezii pe șase corzi este un club de muzică și poezie în care cei prezenți își pot pune în practică veleitățile artistice sau pot asista la mici prestații artistice, urmate de un dialog constructiv constând în opinii, încurajări, idei și sfaturi pentru cei prezenți. Totodată participanții vor avea posibilitatea de a afla noutăți despre proiectele și colecțiile oferite de bibliotecă pentru comunitatea pe care o deservește.

Prima activitate din acest proiect a avut loc în luna august, având în prim plan viața și opera poetică a scriitoarei Ana Blandiana. Activitatea s-a bucurat de succes ceea ce ne-a dat curajul să continuăm”, a declarat Silvan Stâncel, managerul Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba.

Cea de-a doua activitatea se va desfășura miercuri, 8 septembrie 2021, cu începere de la ora 17:00, la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba. Tema întâlniri va fi prezentarea vieții și a creației poetice a scriitorului Matei Vișniec, unul dintre cei mai vizibili scriitori români, în plan internațional, și un vechi prieten și colaborator în activitățile culturale desfășurate în județul Alba.

Proiectul 3.25 Poezii pe șase corzi face parte din Programul managerial pentru perioada 2021-2024 și este organizat de Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba. Intrarea la eveniment este liberă.

Matei VIȘNIEC s-a născut în 1956, la Rădăuţi, judeţul Suceava. A scris poezie încă din copilărie, a debutat în revista Luceafărul în 1972, şi apoi în volum în 1980, cu culegerea de poeme „La noapte va ninge”. A studiat filozofia la Bucureşti și a devenit membru fondator al „Cenaclului de luni”. Pe lângă versurile sale extrem de bine primite de public, Matei Vișniec s-a remarcat și în proză și mai ales în dramaturgie. În 1987 a plecat în Franţa, fiind cooptat în scurt timp în proiecte derulate în peste 40 de ţări. Din 1990 lucrează ca jurnalist la Paris, la Radio France Internationale. În plan literar, Matei Vişniec este autorul a şase volume de poezie, al unui număr impresionant de piese de teatru scrise în română, dar şi în franceză, a cinci romane şi al unui volum de nuvele.

The post Luna septembrie vine cu noi „Poezii pe șase corzi”, la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba appeared first on albapesurse.

Post-ul Luna septembrie vine cu noi „Poezii pe șase corzi”, la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba apare prima dată în Stiri din alba Ziarul Apulum.

Source: Stiri Alba

Stirile Hit FM