Lucas Moldovan este noul campion de copii sub 10 ani al Lisabonei la şah. Părinţii lui sunt albaiulieni stabiliţi în Portugalia

Recent
s-au desfăsurat la Lisabona campionatele districtuale de juniori la
şah, la care au participat cei mai buni tineri şahişti din
capitala Portugaliei şi localităţile din zona metropolitană a
Lisabonei. Printre participanţi s-a aflat şi Lucas Moldovan, un
talentat junior portughez de origine română, ai cărui părinţi
sunt din Alba Iulia şi s-au stabilit pe malul Oceanului Atlantic
după terminarea studiilor. Tatăl său Ionuţ predă matematica la
Universitatea din Lisabona şi este fost elev al regretatului maestru
Mihail Breaz la Clubul Municipal de Şah din Alba Iulia, în timp ce
mama sa Oana este medic la unul dintre spitalele din capitala
Portugaliei.

Lucas
a obţinut la campionatul districtual 5 victorii şi o remiză în
cele 6 partide jucate, asigurându-şi locul 1 la coeficienţii de
departajare în dauna lui Rafael Dong (CX Sintra), care a acumulat
acelaşi număr de puncte. Juniorul de origine română nu este la
primul succes în Portugalia, el clasându-se de două ori pe locul 4
în campionatul naţional de şah rapid pentru juniori şi
reprezentând Portugalia la campionatele europene de juniori la şah
rapid în 2018.

Legitimat la CCR Coruchéus, Lucas se pregăteşte pe perioada vacanţelor de vară în România, unde vine la bunici în fiecare an, împreună cu juniorii de la CSM Unirea Alba Iulia. De asemenea el participă regulat, alături de ceilalţi juniori din grupa de avansaţi ai clubului municipal albaiulian, la antrenamentele online pe internet susţinute săptămânal de maestrul FIDE Marius Ceteraş.

Post-ul Lucas Moldovan este noul campion de copii sub 10 ani al Lisabonei la şah. Părinţii lui sunt albaiulieni stabiliţi în Portugalia apare prima dată în Ziarul Apulum.

Source: Stiri Alba

Stirile Hit FM