spot_img
spot_img
spot_img

Liberalul Dan Vîlceanu acuză: Deputatul Florin Roman a votat de 5 ori la votul secret pentru excluderea președintelui PNL Timiș
L

Deputatul de Gorj, Dan Vîlceanu, îl acuză pe colegul său de partid, deputatul de Alba, Florin Roman, că a votat de cinci ori, în numele său și al altor colegi, pentru demiterea președintelui PNL Timiș, Alin Nica. Florin Roman răspunde că a avut împuternicire.

Exclus de Biroul Executiv al PNL pentru că a votat împotriva învestirii Cabinetului Ciolacu, Dan Vîlceanu a afirmat pentru Gândul că votul în numele altui coleg nu poate fi justificat nici măcar cu o împuternicire, pentru că este vorba despre un vot secret.

După votul prin care Alin Nica a fost demis din funcția de șef al PNL Timiș, liberalul Dan Vîlceanu a postat un mesaj pe facebook: „A avut loc unul dintre cele mai mizerabile episoade din istoria recentă a PNL: colegul și prietenul nostru liberal, Alin Nica, a fost schimbat, total nestatutar și nelegal, din funcția pe care a obținut-o prin alegeri în filiala Timiș pentru că nu a vrut să pună preș în fața pesediștilor propria persoană, filiala PNL pe care o conducea și comunitatea care l-a votat”.

Florin Roman s-a apărat, invocând statutul PNL și mputernicirile colegilor.

Dan Vîlceanu i-a dat replica lui Roman: „În urma votului, au fost mai multe lucruri halucinante care s-au întâmplat. Adică, au fost mai mulți colegi care i-au delegat pe alți colegi să voteze (…) S-ar fi anunțat în Biroul Permanent Național (BPN), că dl Buican (n.r deputat Cristian Buican) i-a dat votul d-lui Roman, că dl Tătaru (n.r deputat Nelu Tătaru) i-a dat votul tot d-lui Roman, că dl. Gigel Știrbu i-a dat votul domnului Virgil Popescu, dl Boc i l-a dat altui coleg…. (…) De ce s-a întâmplat acest lucru? Pentru că, în cazul demiterii din funcția de președinte al unei organizații județene, se cere un număr de două treimi din voturile membrilor BPN și, probabil că nu ieșeau”.

La votul privind excluderea PNL Timiș, nimeni nu a avut vreo reacție la o astfel de practică de vot și nimeni nu a sesizat acest lucru în mod oficial, pentru întreruperea și reluarea votului, mai spune Vîlceanu. Fostul ministru al Fondurilor Europene spune că acest lucru este cu atât mai grav cu cât, în sală, se afla și președintele Comisiei de Arbitraj din PNL, Daniel Buda, care a rămas „fără reacție”, spun ziariștii de la Gândul.

Deputatul Florin Roman se apără cu statutul și cu împuternicirile colegilor săi.

Ca răspuns, deputatul liberal de Alba Florin Roman a declarat pentru Gândul: E conform statutului PNL. Cu împuternicire. Vîlceanu nu a fost prezent în sală. Și poate sunați pe: Ion Dumitrel, Alba, Nelu Tataru, Vaslui, Vetuta Stănescu, Hunedoara, Cristian Buican, Vâlcea, ne-a transmis deputatul prin mesaje.

Deputatul de Gorj, Dan Vîlceanu, l-a contrazis și de data aceasta, spunând că nu există un astfel de lucru stipulat în statutul PNL și nici nu este vreo referire la acest aspect.

Citește și:

The post Liberalul Dan Vîlceanu acuză: Deputatul Florin Roman a votat de 5 ori la votul secret pentru excluderea președintelui PNL Timiș appeared first on albapesurse.

Stirile Hit FM