spot_img
spot_img
spot_img

Lectură, dialog și creativitate – noi întâlniri ale Clubului de lectură și Cercului de scriere creativă Verbum din cadrul Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba
L

O
carte, de orice fel ar fi ea, se adresează ochiului minții în
primul rând. Consiliul Județean Alba și
Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba vă invită
miercuri, 26 iunie 2019, ora 17, la o nouă întâlnire cu literatura
în cadrul clubului de lectură LecturALBA. Propunerile lunii iunie
sunt Jurnalul seducătorului de Soren Kierkegaard
și Enigma Otiliei de George Călinescu. „JURNALUL
SEDUCĂTORULUI este mai întâi o poveste de dragoste aparte, care
n-a încetat să seducă generaţii după generaţii de cititori,
trezind pasiune pentru îndrăzneală, admiraţie pentru înălţimea
expresiei, dezaprobare faţă de cinismul gândului, râsul-plânsul
care însoţesc moartea visului. Este povestea sufletului uman pus în
situaţii de viaţă bulversante. Este destinul posibil, care ne
atrage în ascunzătoarea lui plină de capcane.” Cea de-a doua
carte, Enigma Otiliei de George Călinescu
vine, în primul rând, ca propunere de lectură și dezbateri
pentru voi, dragi liceeni!

Provocarea
adresată creatorilor, fie că vorbim de literatură, arte plastice
sau muzică este aceea de a imagina o situație amuzantă, hazlie,
satirică pe care apoi să o transpună într-un text sau o altă
formă de expresie, în cadrul Cercului de scriere creativă Verbum,
joi, 27 iunie 2019, începând cu ora 17:00, la Biblioteca Județeană
„Lucian Blaga” Alba. Participanții își vor exersa astfel
talentul și imaginația primind și feedbackul imediat din partea
audienței.

Cele două proiecte se adresează publicului iubitor de carte și arte și fac parte din Proiectul de management 2017-2020 al instituției.

Post-ul Lectură, dialog și creativitate – noi întâlniri ale Clubului de lectură și Cercului de scriere creativă Verbum din cadrul Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba apare prima dată în Ziarul Apulum.

Source: Stiri Alba

Stirile Hit FM