La următorul meci, Naționala va avea în tribune doar copii

Conform UEFA, chiar dacă întâlnirea cu naţionalei cu Andorra se va disputa cu porţile închise, pe stadion vor avea însă acces gratuit copiii sub 14 ani. „UEFA a decis: partida cu Andorra nu va fi deschisă publicului larg, dar copiii sub 14 ani vor avea acces gratuit. Comisia de Disciplină a judecat astăzi cazul deschis ca urmare a incidentelor de la meciul România – Kosovo 2-0, disputat pe 12 septembrie. UEFA a decis să amendeze Federaţia Română de Fotbal cu 52.000 de euro, iar următorul meci organizat pe teren propriu se va disputa în spatele uşilor închise”, se menţionează pe frf.ro, potrivit Agerpres. Capetele de acuzare în cazul judecat de UEFA au fost: afişarea şi scandarea de mesaje politice; comportament rasist al suporterilor, aprinderea de torţe, aruncarea de obiecte pe teren şi blocarea zonelor de acces public. „Astfel, în urma sancţiunii dictate de UEFA, partida România – Andorra, programata pe 15 octombrie, de la ora 21:45, se va desfăşura fără spectatori. Cu toate acestea, FRF a decis să permită accesul gratuit al copiilor sub 14 ani, organizaţi în grupuri, de la unităţi de învăţământ preşcolar şi şcolar, şcoli de fotbal, grupe de juniori ale cluburilor de fotbal, doar cu câte un însoţitor la fiecare grup de 10 copii. Procedura completă de înscriere va fi anunţată în zilele viitoare”, se mai menţionează în comunicatul FRF. Federaţia Română de Fotbal respinge comportamentul iresponsabil al grupului de spectatori de la peluza Sud care a dus la întreruperea meciului cu Kosovo şi reiterează principiul după care este guvernat fotbalul în România, şi anume neamestecul politicului în actul sportiv. De asemenea, FRF condamnă cu fermitate mesajele provocatoare de natură politică, ideologică, religioasă sau insultătoare, acestea fiind categoric interzise pe stadioane. Totodată, aşteptăm cu interes de la organele abilitate rezultatele cercetării legale în funcţie de faptele comise de spectatorii care au determinat întreruperea meciului cu Kosovo. La 12 septembrie, echipa naţională de fotbal a României a învins selecţionata Kosovo, cu scorul de 2-0 (0-0), pe Arena Naţională din Bucureşti, în Grupa I a preliminariilor EURO 2024. Partida a fost întreruptă de arbitru în minutul 18 pentru mesaje cu tentă politică, un grup de suporteri români de la peluza Sud afişând bannerul ”Basarabia e Romania, Kosovo e Serbia”. UEFA a anunţat pe site-ul său că meciul a fost ”suspendat din cauza comportamentului discriminatoriu al suporterilor”, iar arbitrul a reluat jocul după o pauză de aproximativ 50 de minute. România este neînvinsă în această campanie, cu trei victorii şi trei egaluri, având 12 puncte, după Elveţia, 14 puncte, dar înaintea celorlalte echipe, Israel, 11 puncte, Belarus, 4 puncte, Kosovo, 4 puncte, Andorra, 2 puncte. Luna viitoare, România va juca în deplasare cu Belarus (12 octombrie) şi acasă cu Andorra (15 octombrie).

The post La următorul meci, Naționala va avea în tribune doar copii appeared first on albapesurse.

Stirile Hit FM