AcasăStiri AlbaLa Șureanu și la Arieșeni, sezonul de ski s-a încheiat!!!

La Șureanu și la Arieșeni, sezonul de ski s-a încheiat!!!

Date:

Chiar dacă a nins în zonele montane, sporturile de iarnă nu mai pot fi practicate în județul Alba, nici la Arieșeni – Vârtop, nici pe Domeniul Schiabil Șureanu. Nu vă lăsați păcăliți de imaginile apărute pe rețelele de socializare.

Stratul de zăpadă de la Șureanu este insuficient.

Altitudinea maximă a Domeniului Schiabil Șureanu este de 2.010 metri, coborând până la 1.650 metri.

În acest sezon, ultima zi oficială de ski în Șureanu a fost în 26 martie 2023.

La Arieșeni altitudinea este mai scăzută decât pe Șureanu, iar cele două pârtii au avut aproape toată iarna un strat insuficient de zăpadă, care a făcut impracticabilă practicarea sporturilor de iarnă.

Vârtop 1: pârtia are o lungime de 800 m, cu o altitudine care pleacă de la 1.400 m, ajungând la 1.160 m.
Vârtop 1: pârtia are o lungime de 430 m, cu o altitudine care pleacă de la 1.250 m, ajungând la 1.041 m.

Stiri Alba

Alba Iulia: Caravana de vâslit pe Mureș

10 ambarcațiuni au participat Dumincă 02.10.2023 la Caravana de...

Stiri Brașov

Arestați în timp ce efectuau trafic de droguri pe o stradă din Brașov.

Doi suspecți de trafic de droguri au fost arestați în timp ce efectuau o tranzacție pe o stradă din Brașov. Ofițerii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secția 5 Poliție, care operau în cadrul Planului de Acțiune „Blocada”, au reținut indivizii în flagrant delict în timp ce dețineau droguri, bani și arme în mașina lor. […]

The post Arestați în timp ce efectuau trafic de droguri pe o stradă din Brașov. first appeared on Ziarul Metropolitan Brasov.

Stiri Harghita

Industria modei și tendințele actuale ale acesteia

Industria modei, dincolo de imaginea sa spectaculoasă, ascunde unele...

Evenimete

Alba Iulia: Caravana de vâslit pe Mureș

10 ambarcațiuni au participat Dumincă 02.10.2023 la Caravana de...

Stirile HITFM