AcasăStiri AlbaLa sfârșitul acestei săptămâni, Jandarmeria Alba va asigura măsurile de ordine publică...

La sfârșitul acestei săptămâni, Jandarmeria Alba va asigura măsurile de ordine publică pe timpul a trei manifestări cultural artistice

Date:

Sub genericul “Tropote în Țara Abrudului – Zilele Orașului Abrud , duminică, 24 iulie, în parcul central din localitate, se va desfășura un eveniment cultural artistic la care este așteptată o participare numeroasă a publicului. De asemenea, echipajele de jandarmerie vor fi prezente duminică în localitatea Căpâlna, pe timpul sărbătorii “ Fii satului Căpâlna ”, precum și în satul Valea Mică, unde se va organiza “ Nedeia de la Valea Mică”.

Echipajele de jandarmerie vor acţiona în scopul protecţiei participanţilor, vor urmări preîntâmpinarea unor situaţii tensionate şi vor asigura o intervenţie rapidă pentru combaterea faptelor antisociale sau a altor acţiuni care pot afecta grav liniştea şi ordinea publică.

Pentru evitarea incidentelor, le recomandăm celor care vor lua parte la aceste evenimente publice să dea curs indicaţiilor organizatorilor şi ale forţelor de ordine, să manifeste respect faţă de ceilalți participanți şi bunurile acestora, să evite consumul excesiv de alcool şi implicarea în conflicte de orice natură. Totodată, reamintim că vor fi luate măsuri legale împotriva celor care vor fi depistaţi având asupra lor arme de orice fel, materiale pirotehnice sau substanțe interzise.

Orice neregulă constatată poate fi sesizată jandarmeriei prin apel la numărul unic de urgenţă 112 sau direct jandarmilor angrenaţi în asigurarea ordinii şi liniştii publice.

The post La sfârșitul acestei săptămâni, Jandarmeria Alba va asigura măsurile de ordine publică pe timpul a trei manifestări cultural artistice appeared first on albapesurse.

Sub genericul “Tropote în Țara Abrudului – Zilele Orașului Abrud ”, duminică, 24 iulie, în parcul central din localitate, se va desfășura un eveniment cultural artistic la care este așteptată o participare numeroasă a publicului….
The post La sfârșitul acestei săptămâni, Jandarmeria Alba va asigura măsurile de ordine publică pe timpul a trei manifestări cultural artistice appeared first on albapesurse.Read More

Post-ul La sfârșitul acestei săptămâni, Jandarmeria Alba va asigura măsurile de ordine publică pe timpul a trei manifestări cultural artistice apare prima dată în Stiri din alba Ziarul Apulum.

Source: Stiri Alba

spot_img

Stiri Alba

Exponatul lunii octombrie la Muzeul Național al Unirii Alba Iulia

Joi, 6 octombrie 2022, ora 11:00, în Alba Iulia,...

Stiri Brașov

55 de noi locuri de detenţie amenajate la Penitenciarul Codlea

Conducerea Penitenciarului Codlea a făcut public faptul că până...

Stiri Harghita

Angajări la Serviciul Public Local de Termoficare, Apă și Canalizare Gheorgheni, județul Harghita

Serviciul Public Local de Termoficare, Apă și Canalizare Gheorgheni,...

Evenimete

Stirile HITFM

spot_img