Jandarmeria Alba, la datorie și cu ocazia Floriilor și Paștelui catolic

În acest weekend, jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Alba vor întreprinde acțiuni specifice de asigurare a ordinii și siguranței publice, în 38 de locații pe timpul desfășurării manifestărilor care vor avea loc duminică 17 aprilie, cu ocazia Floriilor și Paștelui catolic.

Pentru buna desfășurare a acestor activități Jandarmeria Alba coordonează activitățile specifice de ordine și siguranță publică pe timpul desfășurării manifestărilor și va desfășura activități de prevenire și combatere a fenomenelor infracționale și contravenționale în zona destinată acestor activități precum și pe străzile adiacente.

Pentru evitarea incidentelor nedorite și a oricăror situații de natură să tulbure ordinea publică, Inspectoratul de Jandarmi Județean Alba face următoarele recomandări:

– participanții să respecte măsurile stabilite de organizatori precum și indicațiile și îndrumările jandarmilor;

– să manifeste răbdare astfel încât să nu se ajungă la crearea de situații care să genereze busculade sau aglomerări nejustificate;

– să evite implicarea în conflicte de orice natură;

– să acorde o atenție deosebită bunurilor și obiectelor personale (genți, poșete, bagaje etc.), evitând pe cât posibil să aibă la vedere obiecte de valoare care pot atrage atenția persoanelor cu intenții dubioase;

– părinții sunt rugați să supravegheze cu atenție sporită copiii;

De asemenea în această perioadă, jandarmii montani vor acționa zilnic în sprijinul turiștilor din zona stațiunilor Șugag, Arieșeni și Roșia Montană, fiind pregătiți să intervină în situații de urgență sau atunci când situația o impune.

Pe această cale jandarmii montani îi sfătuiesc pe iubitorii muntelui să țină cont de o serie de recomandări cum ar fi:

— să consulte prognoza meteorologică înainte de a pleca în drumeții;

— să se informeze asupra itinerarului propus, gradului de dificultate, condițiile climaterice locale;

— să aibă echipament adecvat zonei de munte, lanternă, rucsac și trusă de prim ajutor;

— să folosească numai traseele marcate și să urmărească marcajele de pe traseu;

— să solicite sprijinul Jandarmeriei Montane, apelând numărul unic de urgență 112, specificând următoarele: datele de identificare ale persoanei care anunță, câte persoane au nevoie de ajutor și detalii ale locului unde sunt persoanele aflate în dificultate.

În cazul în care sunteți martorii săvârșirii unor fapte de natură antisocială, solicitați ajutorul forțelor de ordine sau apelați numărul unic de urgență 112.

The post Jandarmeria Alba, la datorie și cu ocazia Floriilor și Paștelui catolic appeared first on albapesurse.

În acest weekend, jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Alba vor întreprinde acțiuni specifice de asigurare a ordinii și siguranței publice, în 38 de locații pe timpul desfășurării manifestărilor care vor avea loc duminică…
The post Jandarmeria Alba, la datorie și cu ocazia Floriilor și Paștelui catolic appeared first on albapesurse.Read More

Post-ul Jandarmeria Alba, la datorie și cu ocazia Floriilor și Paștelui catolic apare prima dată în Stiri din alba Ziarul Apulum.

Source: Stiri Alba

Stirile Hit FM