spot_img
spot_img
spot_img

Ioan Lazăr, președintele ALDE Alba, consideră că liberalii din județ se ghidează după sloganul ”Cine nu e cu noi, e împotriva noastră!”
I

Vineri, 12 aprilie, la sediul ALDE Alba a avut loc o nouă conferință de presă susținută de președintele filialei județene a acestei formațiuni politice, Ioan Lazăr care a ținut să facă referiri pe marginea subiectelor cele mai importante ale vieții politice naționale și locale.

Pe plan național, referitor la situația actuală în care se află ministrul Justiției, Tudorel Toader, președintele filialei Alba a ALDE a declarat:”Cei care luptă împotriva lui Tudorel Toader sunt atât cei din opoziție, mai nou și cei de la guvernare deși acesta face parte din guvern. Domnul Toader nu este asumat politic de ALDE, nu este pe locul de ministru al ALDE. Dânsul a avut o susținere și are în continuare susținere din partea ALDE.”

În ceea ce privește scena politică locală, Ioan Lazăr a precizat:”Un subiect de interes local se referă la unele măsuri ale primăriei Alba Iulia și a consilierilor PNL din CL Alba Iulia care, fiind majoritari treceau foarte ușor proiectele de patrimoniu. Acum se cam complică situația în Consiliul Local. Am văzut consilieri care mai mârâie la deciziile celor din fostul PDL, actualul PNL. Ei se ghidează după sloganul: ”Cine nu e cu noi, e împotriva noastră!”

Post-ul Ioan Lazăr, președintele ALDE Alba, consideră că liberalii din județ se ghidează după sloganul ”Cine nu e cu noi, e împotriva noastră!” apare prima dată în Ziarul Apulum.

Source: Stiri Alba

Stirile Hit FM