Ioan Dîrzu, deputat PSD: ”Județul Alba – prioritate în Parlamentul României”

COMUNICAT DE PRESĂ

”Așa cum i-am obișnuit deja pe cetățenii județului Alba, la finalul fiecărei sesiuni parlamentare, vin în fața opiniei publice pentru a-mi prezenta raportul de activitate parlamentară. Pot afirma că, în această sesiune, marcată de Președinția română a Consiliului Uniunii Europene, am încercat și reușit să aduc județul Alba în Parlamentul României. Majoritatea propunerilor legislative inițiate au impact direct asupra județului sau sunt pornite ca urmare a unor dezbateri avute cu cetățeni din diversele orașe și sate ale județului nostru. De asemenea, am urmărit să duc problemele colectivităților locale în atenția Guvernului, formulând zeci de întrebări care privesc nevoile și pretențiile legitime ale cetățenilor din județul Alba.

  1. Am
    inițiat 19 propuneri legislative

  • Am
    susținut și votat Legea sistemului public de pensii. Legea
    prevede creşteri etapizate ale punctului de pensie până în anul
    2021, astfel: 2019 – 1.265 de lei, 2020 – 1.775 de lei, 2021 –
    1.875 de lei.
  • Am
    inițiat modificarea Legii Zilierilor, lege menită să asigure
    transparență și să faciliteze lucrul fermierilor. Am votat noua
    formă a legii în care am introdus o nouă prevedere privind
    perioada de muncă și am extins domeniile în care zilierii pot fi
    angajați. Astfel, perioada se extinde de la 90 de zile la 180 de
    zile la același beneficiar dacă sunt efectuate de zilier
    activități în domeniul agriculturii, creșterii animalelor în
    sistem extensiv prin pășunatul sezonier al ovinelor, bovinelor,
    cabalinelor, activități sezoniere în cadrul grădinilor botanice
    aflate în subordinea universităților acreditate, precum și în
    domeniul legumicol, viticol și pomicol.
  • Am
    inițiat și votat Legea pentru a înlesni posibilitatea asfaltării
    drumului care duce spre Domeniul Schiabil Șureanu.

  • Am
    inițiat o propunere legislativă în Parlamentul României prin
    care se acordă gratuitate la înscrierea la facultate pentru copiii
    personalului nedidactic și contractual din grădinițele, școlile
    și liceele din România. Această propunere legislativă este
    susținută de 360 de persoane având calitatea de personal
    didactic, didactic auxiliar, nedidactic și contractual din
    instituțiile de învățământ preuniversitar din județul Alba,
    membre ale Sindicatului Liber din Învățământ Sebeș – afilat la
    Federația Sindicatelor din Educație ”Spiru Haret”.
  • Am
    inițiat o propunere legislativă care dorește să faciliteze
    accesul la justiție pentru români. Se vor acorda mai multe
    facilități pentru ajutorul judiciar în materie civilă pentru
    copii și tinerii aflați în întreținere, pe perioada finalizării
    studiilor, pentru persoanele care dovedesc incapacitatea obiectivă
    de plată cauzată de starea materială, toți aceștia fiind
    scutiți de plata taxei judiciare de timbru în materie civilă.
  • Am
    inițiat modificări substanțiale la Legea nr.43/2014 privind
    protecţia animalelor utilizate în scopuri ştiinţifice, aducând-o
    la standardele europene în materie și garantând integritatea
    fizică și psihică a animalelor.
  1. Am
    formulat 85 de întrebări și interpelări către membrii
    Guvernului în probleme precum:
  • Am
    solicitat ministrului Afacerilor Interne activarea Fondului de
    Solidaritate al Uniunii Europene pentru despăgubirea cetățenilor
    afectați de inundațiile din județul Alba, repararea sistemelor de
    comunicații și infrastructură rutieră;
  • Calitatea
    apei potabile în municipiului Alba Iulia;
  • Programe
    de investiţii publice de tip greenfield în domeniul industriei
    metalurgice şi valorificarea resurselor minerale;
  • Respectarea
    de către UAT Alba Iulia a Legii asistenţei sociale;
  • Sprijin
    pentru angajarea tinerilor în agricultură, acvacultură şi
    industria alimentară;
  • Valoarea
    subvențiilor în agricultură acordate în județul Alba;
  • Situaţia
    profesorilor metodişti angajaţi la Casa Corpului Didactic;

Am
formulat 25 întrebări în domeniul administrației publice, 11 în
domeniul justiție și afaceri interne, 10 în domeniul muncii și
protecției sociale, 7 în domeniul sănătății, 9 în domeniul
agriculturii, 8 în domeniul mediului și 5 întrebări și
interpelări în domeniul educației și culturii.

  1. Am
    susținut 12 declarații politice și 5 luări de cuvânt în plenul
    Parlamentului, pe teme precum:
  • „Peste
    1 miliard de lei fonduri guvernamentale nerambursabile, alocate
    investițiilor în zona montană pentru anul 2019”;
  • „Investiţii
    în sistemul de sănătate din judeţul Alba. Guvernul oferă
    Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba Iulia un computer tomograf de
    ultimă generaţie”;
  • „DN
    74 şi DN 75 vor fi reabilitate în acest an din bani de la Guvernul
    PSD-ALDE. În total, Guvernul ne reabilitează 80 km de drumuri în
    judeţ”;
  • „România,
    campioana fondurilor europene pentru agricultură”;
  • „România
    – creştere economică aproape triplă, faţă de media UE, în
    trimestrul 4 al anului 2018”;
  • „Marii
    angajatori privaţi majorează salariile, ca urmare a bunei
    guvernări a PSD”;

În
total, din decembrie 2016 până în prezent, am avut inițiat și
formulat 403 materiale parlamentare, dintre care: 92 de luări de
cuvânt în 58 de ședințe, 49 de declarații politice rostite în
plenul Camerei Deputaților, 97 de propuneri legislative dintre care
39 sunt promulgate ca legi, 229 de întrebări adresate Guvernului
și 1 moțiune de cenzură semnată. De asemenea, tot în această
perioadă, am participat la 3515 voturi finale electronice.

  1. Sinteza
    activității parlamentare în sesiunea februarie – iunie 2019
  • Am
    avut 65 de declarații politice și comunicate de presă apărute în
    presa locală și națională pe teme de interes public;
  • Am
    formulat amendamente la Legea privind Programul Naţional de
    Dezvoltare a Turismului „Schi în România” și am extins
    zonele din județul Alba unde se vor dezvolta cu prioritate domenii
    schiabile sau se vor organiza alte sporturi de iarnă.Noua listă
    este compusă din: : Abrud, Arieşeni, Baia de Arieş, Zlatna,
    dezvoltarea zonei turistice „Ursoaia” (comuna Horea, Gârda,
    Albac), Munții Șureanu (Poarta Raiului), Munții Apuseni, Munții
    Metaliferi, Munții Bihariei, Munții Bihorului, Muntele Găina,
    Muntele Mare, Munții Trăscăului.
  • Am
    participat la reuniunea informală a miniștrilor agriculturii din
    statele membre UE, cu prilejul Președinției Consiliului UE,
    întâlnire care a avut loc în inima Transilvaniei, la Alba Iulia
  • Am
    participat lunar la emisiuni televizate destinate politicii agricole
    și dezvoltării rurale.
  • Am
    participat la conferința interparlamentară
    dedicată Politicii Agricole Comune și politicii de coeziune,
    militând pentru păstrarea bugetului PAC, în cadrul exercițiului
    financiar multianual post 2020, și neplafonarea plăților directe
    acordate prin intermediul PAC.
  • Am
    organizat mai multe mese rotunde cu peste 800 de fermieri și
    crescători de animale din județul Alba, întâlniri la care au
    participat și membrii ai Guvernului României.
  • Dețin
    funcția de vicelider de grup parlamentar al Partidului Social
    Democrat în Camera Deputaților;
  • Exercit
    funcția de vicepreședinte al comisiei parlamentare permanente
    pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și
    servicii specifice din Camera Deputaților;
  • Sunt
    membru în comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi
    Senatului pentru celebrarea Centenarului Marii Uniri şi a
    Războiului pentru întregirea Neamului;
  • Sunt
    președinte al Grupului parlamentar de prietenie cu Republica
    Austria;
  • Sunt
    membru în Grupul parlamentar de prietenie cu Canada și în grupul
    parlamentar de prietenie cu Regatul Spaniei.

În
sesiunea parlamentară viitoare, voi milita în continuare pentru:

  1. Acordarea
    în timp util a subvențiilor pentru agricultură;
  2. Măsuri
    legislative pentru refacerea și extinderea sistemului de irigații;
  3. Inițierea
    unei propuneri legislative privind înființarea unui credit de
    dezvoltare a afacerii în agricultură cu garanții de stat;
  4. Măsuri
    legislative privind încurajarea activităților din zona montană
    (agro-turism);
  5. Simplificarea
    legislației și a procedurilor privind formele de sprijin din
    agricultură pe principiul „o singură cerere la o singură
    instituție”;
  6. Îmbunătățirea
    legislației cu privire la trasabilitatea produselor agroalimentare;
  7. Realizarea
    unui sistem unitar de monitorizare a produselor intrate pe piața de
    consum care să facă posibilă eliminarea din „fașă” a
    produselor contrafăcute sau neconforme care pot afecta sănătatea
    consumatorului;
  8. Crearea
    de fonduri mutuale agricole pentru stabilitatea veniturilor în
    cazul volatilității prețurilor la produsele agricole sau a
    produselor înregistrate
  9. Formularea
    de amendamente la legea de aprobare a Codului administrativ;
  10. Îmbunătățirea
    legislației privind prevenirea și combaterea discriminării;

Mai
multe detalii despre activitatea mea parlamentară puteți afla
accesând următorul link de pe pagina Camerei Deputaților:
http://www.cdep.ro/pls/parlam/structura2015.mp?idm=95&leg=2016&cam=2.
În continuare, aștept problemele, sugestiile și criticile
constructive ale albaiulienilor la adresa ioan.dirzu@cdep.ro sau
vizitând sediul biroului parlamentar din Alba Iulia.

Le mulțumesc tuturor albaiulienilor și colegilor social-democrați pentru sprijinul acordat în această sesiune parlamentară și le promit să fac în continuare tot ce ține de mine pentru binele locuitorilor județului Alba!”

Ioan
Dîrzu

Deputat
PSD de Alba

Post-ul Ioan Dîrzu, deputat PSD: ”Județul Alba – prioritate în Parlamentul României” apare prima dată în Ziarul Apulum.

Source: Stiri Alba

Stirile Hit FM