Ioan Dîrzu, deputat PSD de Alba:”10 MILIARDE DE EURO – BANI PENTRU MODERNIZAREA LOCALITĂȚILOR DIN FONDUL DE DEZVOLTARE ȘI INVESTIȚII”

Luna
mai a venit cu vești bune pentru primăriile, administrațiile
intercomunitare și universitățile din România. Acestea pot accesa
fonduri pentru modernizare, prin Fondul de Dezvoltare și Investiții.
Acest Fond va avea la dispoziție 10 miliarde de euro, iar programul
se va întinde pe un interval de 20 de ani.

Banii
din acest Fond vor putea fi folosiți pentru drumuri, canalizare,
rețele de electricitate și gaze, locuințe sociale, modernizarea de
spitale, dispensare, creșe, școli și universități. Pentru a
accesa mai ușor aceste fonduri, Guvernul a simplificat procedurile,
iar primarii vor trebui să depună la București doar două
documente.

Cel
mai important este faptul că Fondul de Dezvoltare și Investiții
este un instrument complementar PNDL. Prin cele două programe,
localitățile din țara noastră au acces la bani pentru modernizare
și pentru investiții, iar cetățenii – la condiții de viață
mai bune, mai civilizate.

În
cadrul Fondul de Dezvoltare și Investiții au prioritate extinderea
rețelelor de curent electric, de gaz natural, de apă și
canalizare, drumuri comunale, județene, străzi, poduri și pasaje.
Se mai finanțează prioritar spitale județene, municipale,
dispensare, centre medicale, dar și școli, grădinițe, creșe, ori
campusuri școlare.

Alături
de PNDL, acest nou program, care alocă prin Fondul de Dezvoltare și
Investiții 10 miliarde de euro în următorii 20 de ani,
îmbunătățește viața românilor și reconfirmă angajamentul PSD
de a aduce toate localitățile României la standardul european de
civilizație.

Prin
astfel de măsuri, PSD își respectă angajamentul de a crește
nivelul de trai din România. În plus, prin astfel de programe de
finanțare sunt  susținute investițiile, iar acestea, la
rândul lor, duc la crearea de noi locuri de muncă și la creștere
economică. Creăm, în felul acesta premise suplimentare pentru a
crește și dezvolta România.

Ioan
Dîrzu

Deputat
PSD de Alba

Post-ul Ioan Dîrzu, deputat PSD de Alba:”10 MILIARDE DE EURO – BANI PENTRU MODERNIZAREA LOCALITĂȚILOR DIN FONDUL DE DEZVOLTARE ȘI INVESTIȚII” apare prima dată în Ziarul Apulum.

Source: Stiri Alba

Stirile Hit FM