spot_img
spot_img
spot_img

Ioan Dîrzu, deputat PSD de Alba: „Încrederea în economia românească rămâne la cote ridicate”
I

DECLARAȚIE POLITICĂ

„Optimism și încredere în perspectivele economice, în rândul managerilor din industrie, construcții și comerț, dar și de analiștii financiari. PSD trebuie să aducă acest sentiment de încredere și la nivelul cetățenilor obișnuiți.

Este o performanță remarcabilă faptul că actualul guvern, prin atitudine, dar și decizii, reușește să protejeze mediul economic de turbulențele politice.

În egală măsură este relevant cât de corect sunt percepute și cât de lipsite de efect în lumea de business, fanfaronadele și demagogia agresivă a lui Iohannis și a susținătorilor săi se face dovada că trompetele de tipul Cîțu, Orban, Barna sau Turcan sunt de-a dreptul ignorate.

Este însă o obligație din partea PSD de a aduce încrederea în economie și beneficiile economice și la nivelul cetățenilor obișnuiți. Sunt multe categorii care au cunoscut creșteri de venituri. Este însă important ca Guvernul să continue aceste politici pentru ca beneficiile să ajungă și la celelalte categorii de cetățeni.

Nu încape nicio îndoială că profesioniștii din economie sunt conectați direct și zilnic la pulsul realității economice, au cele mai relevante informații, iar percepția lor este bazată pe lucruri incontestabile.

Astfel INS arată, în analiza tendințelor economice pentru iulie-septembrie, o creștere a activității în construcții și în comerț și o stabilitate a industriei.

În construcții se anticipează o creștere a volumului producției de 26% dar și a numărului de salariați ( +11%). Facilitățile fiscale create ramurii încep să-și arate efectele și trebuie extinse și asupra altor domenii conexe.

În comerț, managerii estimează o creștere a activității cu 22% și o creștere a angajaților cu 13%.

În servicii, se anticipează o creștere moderată de 11% în următoarele 3 luni.

În domeniul turismului, tichetele de vacanță acordate de Guvern au triplat numărul de turiști în unele zone, ajutând atât economia locală, dar mai ales impunerea unui nou standard de calitate la nivelul operatorilor în turism.”

Ioan Dîrzu

Deputat PSD de Alba

Post-ul Ioan Dîrzu, deputat PSD de Alba: „Încrederea în economia românească rămâne la cote ridicate” apare prima dată în Ziarul Apulum.

Source: Stiri Alba

Stirile Hit FM