spot_img
spot_img
spot_img

Investiție de peste 2 milioane de lei în Centrul de zi pentru vârstnicii din Alba Iulia
I

Contractul
de finanțare nerambursabilă a proiectului „Extindere, reabilitare
și modernizare infrastructură serviciul social “Centrul de zi
pentru vârstnici” Alba Iulia”, a fost semnat la sediul ADR
Centru, de către domnul Mircea Hava, primarul municipiului Alba
Iulia și de către domnul Simion Crețu, director general ADR
Centru. Peste 2 milioane de lei se vor investi pentru creșterea și
diversificarea gradului de acoperire cu servicii sociale pentru 1.200
de persoane vârstnice, un grup vulnerabil al cetățenilor din
Municipiului Alba Iulia. Fondurile nerambursabile necesare pentru
realizarea proiectului sunt alocate din bugetul regional al POR
2014-2020, Prioritatea de investiții 8.3 A.

Proiectul
are o valoare totală de 2,64 milioane lei, din care 2.21 milioane
lei reprezintă finanțarea nerambursabilă alocată pentru
realizarea activităților, respectiv 98,00% din valoarea eligibilă
a proiectului (aproximativ: 490 mii euro). Un număr de 9.540
persoane cu vârste între 55-64 de ani, sunt luați în considerare
ca potențiali beneficiari indirecți ai proiectului, însă grupul
țintă este format din persoanele vârstnice cu reședință în
Alba Iulia, ale căror nevoi pot fi acoperite prin activitățile
derulate în cadrul Centrului de Zi. Principalii beneficiari ai
centrului sunt cei 800 de beneficiari vârstnici cu vârsta de peste
65 de ani, înregistrați în cadrul Centrului de zi, în prezent.
Dintre aceștia, un număr de 170 de vârstnici pot fi considerați
beneficiari activi întrucât activează constant și beneficiază de
cel puţin un serviciu în cadrul centrului.

Din
bugetul proiectului se vor realiza lucrări de extindere cu 85 de mp
a infrastructurii serviciului social “Centrul de zi pentru
vârstnici” Alba Iulia, în suprafața actuală de 545 mp. Tot din
bugetul proiectului se vor realiza lucrări de reabilitare și
modernizare a acestuia prin dotarea cu echipamente, instalații și
mobilier adaptate nevoilor persoanelor vârstnice și crearea unui
serviciu nou de kinetoterapie în cadrul Centrului, serviciu care va
fi disponibil începând cu anul 2020. Se vor mai achiziționa
echipamente pentru dotarea cabinetului psihologic, a bucătăriei, a
vestiarelor și a cabinetului medical, corpuri de bibliotecă și
aparate de aer condiționat, mobilier pentru sala de jocuri și
pentru sala de terapie ocupațională.

”În
România, durata medie de viață a crescut semnificativ în ultimii
60 de ani, speranța de viață la naștere crescând cu aproximativ
14 ani pentru femei și 10 ani pentru bărbați. Starea de sănătate
actuală a populației tinere și de vârstă mijlocie din România,
precum și calitatea serviciilor medicale, influențează în mod
hotărâtor felul în care va evolua speranța de viață,
dizabilitatea sau dependența și va duce la creșterea nevoii de
îngrijiri de lungă durată, fiind necesară dezvoltarea unor
servicii sociale care să răspundă acestor provocări
socio-demografice. Astfel se justifică acest proiect de creștere a
capacității administrative a centrului de zi pentru vârstnici din
Alba Iulia prin care se previne marginalizarea și susține
includerea comunitară a persoanelor vârstnice din municipiu”, a
declarat Simion Crețu, director general ADR Centru.

”Grija pentru seniorii orașului e pe același palier de priorități cu crearea de spații de locuit moderne și confortabile pentru sute de familii din oraș. Prin aceste contract avem o dublă satisfacție: înrolăm unul dintre cele mai bune proiecte sociale locale într-o transformare totală, de la structură până la serviciile de îngrijire oferite și vom stimula interacțiunea socială pentru un plus de 400 de beneficiari. Adăugați serie de servicii noi, adaptate și garantate de profesioniști: consult medical, kineto, psiholog, sală de gimnastică sau terapie ocupațională. Pentru seniorii din Alba Iulia, plusăm cu o alternativă de a-și petrece timpul mai mult decât pe fotoliu, în parc sau la televizor. E un loc cu o identitate aparte, în care timpul se transformă în unul de cea mai bună calitate. E un exemplu cât se poate de concret al orientării administrației locale spre albaiulieni, cu rezultate concrete și imediate”, a declarat Mircea Hava, primarul municipiului Alba Iulia.

În medie, 30 de persoane pe zi beneficiază de serviciile centrului de zi pentru persoane vârstnice aceștia petrecând în medie aproximativ 4 ore/zi la sediul centrului. La nivelul municipiului, pentru participarea la activitățile centrului, respectiv pentru a beneficia de serviciile oferite în cadrul acestuia pot fi luați în considerare un număr total de 7.128 persoane cu vârstă peste 65 de ani.

De menționat faptul ca în Centrul de zi pentru persoane vârstnice din Alba Iulia pot fi admise și persoane care au împlinit vârsta de 55 ani și ale căror nevoi pot fi soluționate prin activitățile derulate, cu aprobarea directorului Direcției de Asistență Socială (DAS). Tot printre beneficiarii proiectului se numără și angajații centrului care își vor desfășura activitatea într-un spațiu extins, renovat și dotat la standarde europene, precum și familiile vârstnicilor beneficiari.

Post-ul Investiție de peste 2 milioane de lei în Centrul de zi pentru vârstnicii din Alba Iulia apare prima dată în Ziarul Apulum.

Source: Stiri Alba

Stirile Hit FM