spot_img
spot_img
spot_img

Întâlnire de lucru a specialiștilor DSP Alba cu medicii din rețeaua de medicină școlară din Alba Iulia
Î

Conducerea DSP Alba a organizat, miercuri, 13 martie, o întâlnire de lucru cu rețeaua de medicină școlară, medicină comunitară și mediatori sanitari din municipiul Alba Iulia, în contextul situației epidemiologice existente la nivelul unităților de învățământ. Întâlnirea a avut în vedere modul de informare, gestionare și raportare a cazurilor de îmbolnăvire prin scarlatină, varicelă, gripă și hepatită acută virală de tip A.

Specialiștii
din DSP au prezentat modalitățile complete de intervenție în
cazuri izolate și/sau focare de boli transmisibile, documentele
medicale care se impun pentru cazuri posibile/ probabile/ confirmate,
precum și eficientizarea raportării și comunicării între
segmentele implicate: unități de învățământ, personal
didactic, grupuri de părinți, medici și asistenți școlari,
asistenți comunitari, mediatori sanitari, medici de familie și
medici specialiști epidemiologi, igieniști, promovarea sănătății
și laborator din cadrul DSP.

O
concluzie a întâlnirii: doar activitatea de echipă poate avea
rezultate în prevenirea apariției focarelor de boli transmisibile
în cadrul unităților de învățământ. Așadar, se impune
implicare și strânsă colaborare între inspectoratul școlar
județean, autoritățile locale, direcțiile de asistență socială
și serviciile de sănătate.

Pentru
a veni în întâmpinarea solicitărilor părinților, în perioada
următoare, DSP, în parteneriat cu UAT și rețeaua de medicină
școlară, va organiza întâlniri cu grupuri de părinți pentru
informare și sprijinire în dezvoltarea deprinderilor sănătoase
ale copiilor, începând de la cele mai fragede vârste.

De
asemenea, DSP Alba încurajează părinții ca în situații de
evoluție a focarelor de boli transmisibile să se adreseze pentru
investigații (exudat, coproculturi etc.) laboratorului propriu, de
pe str. Mușețelului, nr. 2, etaj 4. Totodată, DSP Alba stă la
dispoziția cetățenilor pentru orice informații suplimentare care
să vină în sprijinul lor pentru prevenirea apariției îmbolnăvirii
și extinderii focarelor de familie și/sau colectivitate.

Post-ul Întâlnire de lucru a specialiștilor DSP Alba cu medicii din rețeaua de medicină școlară din Alba Iulia apare prima dată în Ziarul Apulum.

Source: Stiri Alba

Stirile Hit FM