Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba continuă activităţile dedicate creșterii siguranței tinerilor

În perioada 10-13 octombrie 2022, polițiștii Biroului Siguranță Școlară și cei ai Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, împreună cu specialiști din cadrul Agenției Naționale Antidrog – Centrul de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog Alba Iulia au desfășurat acțiuni informativ – preventive în 6 unități de învățământ gimnazial și liceal din județul Alba.

Astfel, peste 90 de elevi ai Colegiului Național ”Horea Cloșca și 53 de elevi ai Liceului Teoretic din Teiuș au fost informați în legătură cu pericolul reprezentat de consumul de substanțe interzise.

La Colegiul Tehnic din Aiud, pe lângă temele dedicate prevenirii consumului de substanțe interzise și a victimizării din fapte ilicite, a fost abordat și subiectul specific domeniului protecției animalelor. Cu precizări au venit polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba care au explicat normele legale incidente acestui domeniu și au prezentat cazuri concrete, din activitatea lor.

La Școala Gimnazială ”Ion Agârbiceanu” din Alba Iulia și la Școala Gimnazială ”Timoteiu Ovidiu Târnu” din Stremț, au fost prezenți și polițiștii Serviciului Rutier care, cu ajutorul laboratorului mobil de educație rutieră, au explicat regulile de circulație de care trebuie să țină seama cei mai mici participanți la traficul rutier.

Peste 50 de elevi ai Școlii Gimnaziale nr. 2 din Sebeș au discutat cu polițiștii despre comportamentele agresive care se pot manifesta atât în interiorul, cât și în afara unităților de învățământ dar și despre siguranța în mediul on line. Reprezentantul Centrului Regional de Prevenire și Consiliere Antidrog Alba Iulia le-a explicat, pe înțelesul lor, efectele devastatoare ale consumului de substanțe psihoactive.

Siguranța tinerilor este prioritate a Inspectoratului de Poliție Județean Alba, iar prin temele abordate în cadrul activităților desfășurate în unitățile de învățământ se încearcă abordarea unei game cât mai largi de probleme, în scopul prevenirii victimizării acestora.

Stirile Hit FM