spot_img
spot_img
spot_img

HIT FM ALBA, la 20 de ani de existenţă, face pasul de la statutul de radio local la cel de radio regional
H

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a aprobat în sedința din noiembrie 2018, ca primul
radio din viaţa Sebeşului să devină întâiul post de radio regional din judeţul Alba.
Până la finalul lunii februarie 2019, Autoritatea Națională pentru Administrare
și Reglementarea în Comunicații (ANCOM) va autoriza mărirea puterii de emisie.

HIT FM Alba va acoperi pe aceeaşi frecvenţă – 88,6 FM – întreg judeţul Alba cu programe muzicale,
informative, culturale şi educative. Știrile locale vor fi din oră în oră, iar emisiunea
de muzică populară difuzată între orele 16.00 şi 18.00 se va numi „Centenarul de
folclor”, pentru a marca aşa cum se cuvine împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire.

Mai multe informații despre grila de programe puteți găsi pe site-ul www.hitfm.ro,
unde programele HIT FM pot fi ascultate si on-line. Echipa HIT FM ALBA vă invită să rămâneţi
fideli frecvenţei 88,6 FM pentru a vă bucura de toate emisiunile incluse în grila de programe
a postului de radio din Alba, dar si de concursurile pregatite pentru ascultatori.

HIT FM poate fi recepționat și în zona Munților Apuseni, pe frecvența 94,3 FM!
Conectați la această frecvență, locuitorii Munților Apuseni vor putea asculta emisiuni
pe toate gusturile: știri și emisiuni muzical-informative și tematice, acoperind
întreaga problematică specifică județului Alba la postul de radio din Abrud.
Exista și tronsoane orare în care va fi reflectată actualitatea din Munții Apuseni.

''Suntem de peste 20 de ani pe piața media din Alba. Ca agenție de publicitate
am creat sute de campanii publicitare și am avut parte de sute de clienți mulțumiți,
dar vremurile se schimbă, oamenii caută informația din mai multe canale media,
iar pentru a avea clienți pe deplin mulțumiți, noi trebuia să deținem aceste canale media,
pentru a exploata la maximum valoarea lor. E foarte important să știi spre ce canal
media să direcționezi un antreprenor, iar din această cauză am ales să creăm Platforma
Media Alba (PMAB), platformă care va acoperi tot județul Alba. Platforma cuprinde două
posturi de radio, Hit FM Alba Regional și Hit FM din Muntii Apuseni, 6 publicații online:
ziarulapulum.ro, sebesanul.ro, blajanul.ro, ziaruldeaiud.ro, cugireanul.ro, ziarulmotilor.ro
și 82 pagini de social media create pentru fiecare oraș și comună din județul Alba,
dar și pentru publicații. Informațiile live vor fi destinate celor 340.000 de locuitori
ai județului Alba, pentru a fi auzite, văzute sau citite. Preconizăm că săptămânal,
informația va ajunge la peste 75% din persoanele dornice de informație de pe raza județului
Alba și nu numai.'' ne-a declarat Căta Simion, Manager Platforma Media Alba (www.pmab.ro)

Post-ul HIT FM ALBA, la 20 de ani de existenţă, face pasul de la statutul de radio local la cel de radio regional apare prima dată în Ziarul Apulum.

Source: Stiri Alba

Stirile Hit FM