Europarlamentarul Victor Negrescu cere adoptarea rapidă a viitorului buget al UE

Europarlamentarul
PSD Victor Negrescu a atras atenția, în plenul Parlamentului
European, asupra nevoii ca viitorul buget multianual al Uniunii
Europene să țină cont de prioritățile cetățenilor. Acesta
consideră că actualul blocaj în privința bugetului UE poate fi
depășit dacă în prim-plan sunt puși cetățenii și nevoile
acestora.

„În
urmă cu aproape doi ani discutam pentru prima dată în cadrul
Consiliului UE, în calitate de ministru al afacerilor europene din
România, despre viitorul buget european. Au trecut doi ani și
suntem într-o situație mai dificilă ca niciodată. Nu avem niciun
compromis atins, nicio soluție clară. Nu
există priorități vechi și noi, există pur și simplu priorități
ale cetățenilor europeni la care trebuie să răspundem
identificând inclusiv resurse noi”, a declarat europarlamentarul
PSD.

Victor
Negrescu consideră că este nevoie de o contribuție mai mare din
partea statelor membre, care să asigure o finanțare adecvată
pentru coeziune, pentru cercetare și inovație, pentru protecția
mediului, pentru dezvoltarea rurală și pentru orașe.

„Dacă
vrem un viitor pentru UE, avem nevoie de un buget adecvat, de o
contribuție mai mare din partea statelor membre. Un
buget axat pe dezvoltarea UE înseamnă fonduri adecvate pentru
coeziune, pentru cercetare și inovație, pentru protecția mediului,
pentru dezvoltarea rurală și a orașelor noastre. Pe masa
negocierilor există soluțiile pentru un buget ambițios pentru
cetățenii europeni, iar liderii europeni trebuie să își asume
responsabilitatea și să găsescă o soluție rapid”, a subliniat
europarlamentarul român.

Post-ul Europarlamentarul Victor Negrescu cere adoptarea rapidă a viitorului buget al UE apare prima dată în Stiri din alba Ziarul Apulum.

Source: Stiri Alba

Stirile Hit FM