DSP Alba – Alte 11.000 de doze de vaccin antigripal vor fi distribuite medicilor de familie din județul Alba

Alte
11.000 de doze de vaccin antigripal au ajuns, miercuri, la sediul
Direcției de Sănătate Publică (DSP) Alba și vor fi distribuite
medicilor de familie din județ, în cel mai scurt timp, pentru
imunizarea populației.

Aceasta
este a treia tranșă pe care DSP Alba a primit-o de la Ministerul
Sănătății, pentru sezonul rece 2019-2020, după ce prima tranșă
a ajuns la mijlocul lunii septembrie, iar a doua tranșă o lună mai
târziu. Prima tranșă, 1.100 de doze, a fost distribuită în
spitalele din Alba și la Serviciul de Ambulanță Județean, pentru
imunizarea personalului medical și auxiliar, iar a doua tranșă,
11.000 de doze, la medicii de familie din județ. Au fost imunizate,
până în prezent, circa 9.500 de persoane din grupele de risc, iar
alte 1.500 de doze se află la medicii de familie.

În
total, județului Alba, îi vor fi repartizate 33.030 de doze de
vaccin împotriva gripei. Ultima tranșă, respectiv 9.910 doze, va
fi repartizată medicilor de familie până la mijlocul lunii
decembrie, potrivit estimărilor.

Grupele
populaţionale considerate de risc şi pentru care Organizaţia
Mondială a Sănătăţii recomandă vaccinarea antigripală, sezon
2019-2020:

1.
Persoane cu vârsta cuprinsă între 6 luni – 64 ani
în evidenţă cu afecţiuni medicale cronice pulmonare,
cardiovasculare, metabolice, renale, hepatice, neurologice, diabet
zaharat, obezitate, astm sau cu virusul imunodeficienţei umane;

2.
Copii cu vârsta cuprinsă între 6 luni – 59 luni;

3.
Gravide;

4.
Medici, cadre sanitare medii şi personal auxiliar, atât
din spitale, cât şi din unităţile sanitare ambulatorii, inclusiv
salariati ai instituţiilor de ocrotire (copii sau batrâni) şi ai
unităţilor de bolnavi cronici, care prin natura activităţii vin
în contact respirator cu pacienţii sau asistaţii;

5.
Persoane, adulti şi copii, rezidente în instituţii de
ocrotire socială, precum şi persoane care acordă asistenţă
medicală, socială şi îngrijiri la domiciliul persoanelor la risc
înalt;

6.
Persoane cu vârsta peste 65 de ani.

În
județul Alba, în acest sezon, nu a fost înregistrat niciun caz de
gripă.

Amintim
că în sezonul 2018-2019, județului Alba i-au fost alocate 28.400
de doze de vaccin antigripal, toate fiind administrate.

În
cazul simptomelor de răceală, trebuie evitată automedicația și
este recomandată consultarea medicului. Persoanele care prezintă
infecții respiratorii trebuie să se prezinte la medicul de familie
pentru diagnosticare și instituirea unui tratament corect.

Medicii
informează că simptomele gripei sunt asemănătoare cu cele ale
altor infecții virale respiratorii. Spre deosebire de o răceală
obișnuită, gripa este produsă de virusurile gripale și prezintă
un risc crescut de complicații și chiar decese, la persoane cu
vârsta de peste 65 de ani, cu afecțiuni medicale cronice, precum
diabet, boli cardiovasculare, boli respiratorii, obezitate, la copii
cu vârste fragede și femei gravide.

Pentru
a preveni contactul cu virusul gripal se recomandă a se evita
persoanele cu simptomatologie gripală, evitarea aglomerațiilor,
spălarea și dezinfectarea frecventă a mâinilor cu apă și săpun.

De
asemenea, măsurile de igienă personală, respectarea unui regim de
viaţă sănătos – alimentaţie bazată pe legume şi fructe,
odihnă şi mişcare sunt esenţiale pentru prevenirea îmbolnăvirilor
prin afecţiuni respiratorii şi în special prin gripă.

Biroul
de presă al DSP Alba

Post-ul DSP Alba – Alte 11.000 de doze de vaccin antigripal vor fi distribuite medicilor de familie din județul Alba apare prima dată în Stiri din alba Ziarul Apulum.

Source: Stiri Alba

Stirile Hit FM