spot_img
spot_img
spot_img

Doștat – Un minor de 6 ani a fost acroșat de un autoturism. Șoferul în stare de ebrietate a fugit de la locul accidentului
D

La data de 28 iulie, în jurul orei 21.30, printr-un apel la 112, Poliția Municipiului Sebeș a fost sesizată cu privire la faptul că, în localitatea Boz, comuna Doștat, a avut loc un accident rutier, iar șoferul autoturismului a fugit de la locul accidentului. 

Polițiștii ajunși la locul incidentului au constatat că victima accidentului este un minor, în vârstă de 6 ani, care, în timp ce se afla pe partea carosabilă, ar fi fost acroșat de un autoturism, suferind leziuni. 

Întrucât șoferul autoturismului implicat în accident a părăsit locul accidentului, polițiștii au făcut investigații, pentru identificarea acestuia, iar la scut timp l-au găsit, la o locuință din localitatea Boz. 

Acesta este un bărbat în vârstă de 38 de ani, din Boz, comuna Doștat, care a fost testat, de polițiști, cu aparatul etilotest, acesta indicând valoarea de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. 

Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului și conducere sub influența băuturilor alcoolice. 

Post-ul Doștat – Un minor de 6 ani a fost acroșat de un autoturism. Șoferul în stare de ebrietate a fugit de la locul accidentului apare prima dată în Ziarul Apulum.

Source: Stiri Alba

Stirile Hit FM