Doi tineri au fost reținuți după ce l-au agresat pe un băiat de 16 ani

La data de 9 decembrie 2023, în jurul orei 23.50, polițiștii din cadrul Secției 2 de Poliție Rurală Vințu de Jos au fost sesizați cu privire la faptul că într-un local public din localitatea Berghin, județul Alba, a avut loc un conflict, iar o persoană a suferit leziuni corporale.

Polițiștii deplasați la fața locului au constatat faptul că doi tineri de 19 și 21 de ani, din comuna Roșia de Secaș, în timp ce se aflau în incinta localului, pe fondul consumului de alcool și al unor discuții contradictorii, ar fi inițiat acte de violență și ar fi provocat un scandal, iar tânărul de 19 ani i-ar fi cauzat, unui alt tânăr de 16 ani, din comuna Berghin, leziuni corporale cu un obiect ascuțit.

Victima a fost transportată la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

În urma evenimentului, au fost înregistrate pagube materiale, fiind distrusă ușa de acces în local, precum și un geam.

Pe numele tânărului de 19 ani, a fost întocmit dosar penal, pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, iar pe numele celui de 21 de ani, a fost întocmit dosar penal, pentru săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice.

Polițiștii au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de cei doi tineri.

În cursul zilei de ieri, 10 decembrie, tânărul de 19 ani a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia și ulterior în fața judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Alba, care a dispus cercetarea în stare de arest preventiv, pe numele său fiind emis un mandat de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile, pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă de omor și tulburarea ordinii și liniștii publice.

The post Doi tineri au fost reținuți după ce l-au agresat pe un băiat de 16 ani appeared first on albapesurse.

Stirile Hit FM